Referință individuală · versiune 16 iulie 2026

Articolul 29

LEGEA nr. 199 din 4 iulie 2023 — învățământului superior

Articolul 29
(1)
Programele de studii sunt definite prin:
a)
ciclul de studii în cadrul căruia este organizat: de scurtă durată, licență, masterat, doctorat, respectiv tipul de program de studii postuniversitare;
b)
domeniul de specializare a cunoașterii - ISCED, conform cu diviziunea academică a cunoașterii și cu diviziunea profesională a muncii;
c)
modul de organizare;
d)
forma de învățământ;
e)
limba sau limbile de predare;
f)
unitatea administrativ-teritorială unde se organizează;
g)
calificarea oferită.
(2)
Programele de studii universitare se pot organiza în unul dintre următoarele moduri:
a)
de o singură instituție de învățământ superior;
b)
în comun, de mai multe instituții de învățământ superior-integrat;
c)
în consorțiu, pentru învățământ dual.
(3)
Pentru fiecare program de studii se stabilește un sistem de asigurare internă a calității activităților de proiectare, organizare, predare și conducere și realizare efectivă a învățării, aplicare practică, cercetare și evaluare.
(4)
Pentru fiecare program de studii universitare se stabilește un sistem de asigurare internă a calității activităților de proiectare, organizare, predare, conducere și realizare efectivă a învățării, aplicare practică, cercetare și evaluare.

← Vezi actul complet