Referință individuală · versiune 16 iulie 2026
Articolul 240
LEGEA nr. 198 din 4 iulie 2023 — învățământului preuniversitar
Articolul 240
(1)
Orice unitate de învățământ preuniversitar autorizată provizoriu se supune procesului de monitorizare de ARACIIP, prin birourile județene/biroul Municipiului București, în vederea acreditării instituționale, în condițiile legii.
(2)
După trei evaluări anuale consecutive încheiate cu raport favorabil, unitatea de învățământ preuniversitar autorizată provizoriu poate solicita acreditarea.
(3)
ARACIIP propune Ministerului Educației acreditarea unităților de învățământ preuniversitar, pentru fiecare nivel de învățământ, filieră, profil, domeniu, specializare sau, după caz, locație. Acreditarea se acordă prin ordin al ministrului educației.
(4)
Prin acreditare se certifică respectarea standardelor pentru înființarea și funcționarea unităților de învățământ preuniversitar și a programelor de studii sau de calificare ale acestora.
(5)
În învățământul preuniversitar, evaluarea și acreditarea se fac la nivelul unității de învățământ cu personalitate juridică pentru fiecare nivel de învățământ, filieră și domeniu de calificare profesională, după caz.
(6)
Analiza și aprobarea rapoartelor de evaluare externă a calității se fac de către Consiliul ARACIIP.
(7)
Acreditarea acordă pe lângă drepturile prevăzute de autorizarea de funcționare provizorie și dreptul de a emite diplome, certificate și alte acte de studii recunoscute de Ministerul Educației și de a organiza, după caz, examen de absolvire.