Referință individuală · versiune 16 iulie 2026
Articolul 229
LEGEA nr. 198 din 4 iulie 2023 — învățământului preuniversitar
Articolul 229
(1)
Personalul din învățământul preuniversitar beneficiază de pensie în condițiile prevăzute de legislația de asigurări sociale și pensii, aplicabilă sistemului public de pensii și de prezenta lege.
(2)
Cu cel puțin 30 de zile calendaristice, anterior împlinirii condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare, personalul din învățământul preuniversitar poate opta pentru continuarea executării contractului individual de muncă până la împlinirea vârstei standard de pensionare prevăzută de lege pentru bărbați, respectiv vârsta de 65 de ani. Angajatorul nu poate îngrădi sau limita acest drept.
(3)
Exercitarea dreptului prevăzut la alin. (2) se face în scris, prin cerere adresată consiliului de administrație al unității de învățământ și depusă la secretariatul acesteia. Consiliul de administrație al unității de învățământ constată exercitarea dreptului prevăzut la alin. (2) în termen de 15 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii, prin decizie care se comunică cadrului didactic în termen de 5 zile lucrătoare de la data emiterii deciziei.
(4)
Personalul didactic care a optat pentru continuarea executării contractului individual de muncă până la împlinirea vârstei de 65 de ani, în condițiile alin. (2), beneficiază de toate drepturile personalului didactic.
(5)
Personalului didactic titular care a optat pentru executarea contractului individual de muncă până la împlinirea vârstei de 65 de ani, în condițiile alin. (2), i se aplică, în mod corespunzător, prevederile alin. (11)-(13).
(6)
Personalul didactic de predare, de conducere, de îndrumare și control se pensionează pentru limită de vârstă, anticipat și anticipat parțial, la data încheierii anului școlar în care împlinește vârsta standard de pensionare sau, după caz, în situația pensiei anticipate și anticipate parțial, vârsta standard redusă cu cel mult 5 ani.
(7)
Prin derogare de la art. 56 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în cazul personalului didactic care se pensionează în condițiile alin. (6), contractul individual de muncă încetează de drept la data încheierii anului școlar în care solicită pensionarea.
(8)
Pentru motive temeinice, pensionarea personalului didactic de predare, de conducere, de îndrumare și control se poate face, la cerere, și în timpul anului școlar, cu aprobarea consiliului de administrație al unității de învățământ, respectiv al DJIP/DMBIP. Cererea se soluționează în termen de 30 zile de la data înregistrării acesteia la secretariatul unității de învățământ, respectiv al DJIP/DMBIP, prin decizie, care se comunică în termen de 5 zile lucrătoare de la data emiterii. Decizia poate fi contestată, în condițiile legii.
(9)
Cadrele didactice pensionate pot desfășura activități didactice, salarizate prin plata cu ora, după împlinirea vârstei standard de pensionare.
(10)
Personalul didactic pensionat din învățământ beneficiază de asistență medicală și de acces la casele de odihnă și la bazele de tratament ale cadrelor didactice.
(11)
Personalul didactic de predare titular din învățământul preuniversitar căruia nu i s-a emis decizia de pensionare poate fi menținut, la cerere, anual, ca titular în funcția didactică, și peste vârsta standard de pensionare, până la vârsta de 70 de ani. Cererea se soluționează în termen de 30 zile de la data înregistrării la secretariatul unității de învățământ, prin decizie motivată care se comunică în termen de 5 zile lucrătoare de la data emiterii. Decizia poate fi contestată, în condițiile legii.
(12)
Reîncadrarea în funcția de personal didactic a personalului didactic pensionat care nu a depășit cu 5 ani vârsta standard de pensionare se poate face la cerere, anual, cu menținerea drepturilor și obligațiilor care decurg din desfășurarea activității didactice avute anterior pensionării, cu acordul consiliului de administrație și potrivit metodologiei-cadru aprobate prin ordin al ministrului educației, sub condiția suspendării pensiei pe durata reîncadrării.
(13)
Personalul didactic de predare titular din învățământul preuniversitar, menținut ca titular în funcția didactică până la 5 ani peste vârsta standard de pensionare, prevăzută de legislația privind sistemul public de pensii, în condițiile alin. (11) sau reîncadrat în funcția de personal didactic, în condițiile alin. (12), poate fi numit, prin detașare în interesul învățământului, în funcții vacante de conducere sau de îndrumare și control, neocupate prin concurs, în condițiile legii.
(14)
Personalul din învățământul preuniversitar care se pensionează la împlinirea vârstei standard beneficiază de o primă în cuantum de două salarii de bază ale persoanei, care se acordă la data încetării de drept a contractului individual de muncă.
Notăactualizări și jurisprudență
Conform art. LVII din LEGEA nr. 141 din 25 iulie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 699 din 25 iulie 2025, termenul de intrare în vigoare a dispozițiilor art. 229 alin. (14) din Legea nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare, prevăzut la art. 248 alin. (11) din aceeași lege, se prorogă până la începutul anului școlar 2026-2027.
Notăactualizări și jurisprudență
Conform lit. g) a alin. (1) al art. XLIII din LEGEA nr. 141 din 25 iulie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 699 din 25 iulie 2025, prevederile art. 190 alin. (6) și art. 229 alin. (14) se prorogă până la începutul anului școlar 2026-2027.