Referință individuală · versiune 16 iulie 2026

Articolul 183

LEGEA nr. 198 din 4 iulie 2023 — învățământului preuniversitar

Articolul 183
(1)
Candidații care au promovat examenul de licențiere în învățământ, precum și personalul didactic de predare cu drept de practică în învățământul preuniversitar care au ocupat un post didactic/catedră vacant(ă) publicat(ă) pentru angajare pe perioadă nedeterminată, prin concurs național, organizat în condițiile metodologiei prevăzute la art. 177 alin. (1), devin titulari în învățământul preuniversitar. Pe baza deciziei de repartizare emise de DJIP/DMBIP, directorul unității de învățământ încheie cu aceștia contractul individual de muncă pe perioadă nedeterminată.
(2)
Absolvenții de liceu pedagogic cu specializarea „Pedagogia învățământul primar“ care, în urma promovării concursului național, îndeplinesc condițiile pentru a ocupa un post didactic pe perioadă nedeterminată pentru funcția didactică de învățător/învățătoare prevăzută la art. 165 alin. (1) lit. b), încheie cu directorul unității de învățământ un contract individual de muncă pe o perioadă determinată de 6 ani, o singură dată. În situația în care acești candidați finalizează cu diplomă un program de studii universitare de licență cu specializarea „Pedagogia învățământului primar“ și promovează examenul prevăzut la art. 174 alin. (1), în termen de 6 ani de la ocuparea postului didactic, consiliul de administrație hotărăște modificarea duratei contractului individual de muncă din perioadă determinată în perioadă nedeterminată, urmând să ocupe funcția didactică de profesor pentru învățământ primar.
(3)
Pentru candidații care nu au obținut licențierea în învățământ și au ocupat un post didactic vacant, prin concurs național, directorul unității de învățământ încheie cu aceștia contractul individual de muncă pe o perioadă determinată de cel mult un an școlar. În situația în care acești candidați promovează, în termen de 3 ani, de la ocuparea postului didactic/catedrei vacant(e) prin concurs național, examenul pentru licențierea în învățământ, consiliul de administrație hotărăște modificarea duratei contractului individual de muncă din perioadă determinată în perioadă nedeterminată.
(4)
Candidații care au ocupat prin concurs național, în condițiile metodologiei, un post didactic/o catedră vacant(ă) publicat(ă) pentru angajare pe perioadă determinată sau un post didactic/o catedră rezervat(ă), pe baza deciziei de repartizare semnate de directorul general al DJIP/DMBIP, încheie, cu directorul unității de învățământ, contract individual de muncă pe o perioadă determinată, până la revenirea titularului pe post/catedră, dar nu mai mult de sfârșitul anului școlar. Consiliul de administrație al unității de învățământ poate hotărî prelungirea contractului individual de muncă și pentru anul școlar următor, în condițiile prevăzute de metodologia-cadru prevăzută la art. 177 alin. (1).
(5)
Cadrele didactice asociate și pensionate care au ocupat un post didactic/o catedră vacant(ă)/rezervat(ă), indiferent de numărul de ore din care este constituită, prin concursul prevăzut la art. 181 alin. (5), încheie contract individual de muncă în regim de plata cu ora cu directorul unității de învățământ.
(5^1)
Începând cu data de 1 septembrie 2025, în sistemul de învățământ preuniversitar de stat, la stabilirea tarifului la plata cu ora se utilizează salariul de bază aferent cadrului didactic încadrat, având în vedere gradația de vechime în muncă, treapta de vechime în învățământ și gradul didactic corespunzător, la care se adaugă, după caz, următoarele majorări/sporuri: majorarea pentru predare simultană, indemnizația pentru învățământ special sau spor pentru activitatea de predare în sistemul penitenciar, indemnizație pentru zone izolate, spor de handicap și sporul pentru suprasolicitare neuropsihică, raportat la numărul mediu lunar de ore lucrătoare, stabilit anual prin hotărâre a Guvernului inițiată de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 28-07-2025, Articolul 183 , Capitolul VII , Titlul III a fost completat de Punctul 7. , Articolul LIII din LEGEA nr. 141 din 25 iulie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 699 din 25 iulie 2025 )
Notăactualizări și jurisprudență
A se vedea ORDINUL nr. 6.394 din 22 septembrie 2025 pentru aprobarea Normelor metodologice privind salarizarea prin plata cu ora a personalului didactic de predare, de conducere, de îndrumare și control, precum și a cadrelor didactice metodiste din unitățile de învățământ preuniversitar de stat și unitățile de educație extrașcolar, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 874 din 24 septembrie 2025.
(6)
DJIP/DMBIP centralizează la nivel județean/al municipiului București posturile didactice și orele rămase neocupate, care vor fi repartizate în ordinea stabilită prin metodologie, elaborată după consultarea partenerilor de dialog social și aprobată prin ordin al ministrului educației.
(7)
Reprezentanții federațiilor sindicale reprezentative la nivel de sector de negociere colectivă învățământ preuniversitar participă cu statut de observator la toate etapele de organizare și desfășurare a concursurilor organizate de DJIP/DMBIP sau de unitățile de învățământ.
(8)
Posturile didactice/catedrele rămase neocupate prin concurs sau vacantate în timpul anului școlar se ocupă pe perioadă determinată, prin detașare, prin plata cu ora, până la sfârșitul anului școlar ori până la revenirea pe post a cadrului didactic care a beneficiat de rezervarea postului/catedrei, dar nu mai târziu de sfârșitul anului școlar. În situația în care posturile didactice nu pot fi astfel ocupate până la începerea cursurilor, DJIP/DMBIP organizează, la nivel județean/al municipiului București, concursuri pentru ocuparea posturilor didactice în vederea angajării cu contract individual de muncă pe perioadă determinată a personalului didactic de predare.
(9)
În mod excepțional, până la începerea cursurilor, DJIP/DMBIP poate organiza testări prin interviu și lucrare scrisă, în profilul postului solicitat, în vederea angajării cu contract individual de muncă pe perioadă determinată de cel mult un an școlar a personalului fără studii corespunzătoare postului, cu respectarea prevederilor art. 170. La testare pot participa, în mod excepțional, și persoane care au absolvit cel puțin liceul, cu diplomă de bacalaureat, în condițiile metodologiei-cadru privind mobilitatea personalului didactic.
(10)
Posturile didactice/catedrele vacantate pe parcursul anului școlar se ocupă la nivelul unității de învățământ, conform unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului educației.
(11)
Încetarea contractului individual de muncă al personalului didactic de predare din unitățile de învățământ de stat cu personalitate juridică se dispune prin decizia directorului unității, în condițiile legii, cu aprobarea consiliului de administrație, iar, din unitățile de învățământ preuniversitar particular, de către conducerea unității de învățământ. Deciziile emise privind încetarea contractului individual de muncă al personalului didactic de predare, în situația în care contractul individual de muncă nu încetează de drept, se transmit către DJIP/DMBIP care, pentru personalul didactic de predare din unitățile de învățământ de stat, va emite decizia de constatare a încetării contractului individual de muncă.

← Vezi actul complet