Referință individuală · versiune 16 iulie 2026
Articolul 162
LEGEA nr. 198 din 4 iulie 2023 — învățământului preuniversitar
Articolul 162
(1)
Prezentul titlu reglementează:
a)
cariera profesională a personalului din sistemul național de învățământ;
b)
funcțiile, competențele, responsabilitățile, drepturile și obligațiile specifice personalului didactic;
c)
formarea inițială și continuă a personalului didactic;
d)
condițiile și modalitățile de ocupare a posturilor și a funcțiilor didactice, didactice auxiliare, de conducere, de îndrumare și control, precum și condițiile și modalitățile de eliberare din aceste funcții, de încetare a contractului individual de muncă și de pensionare a personalului didactic;
e)
norma didactică;
f)
criteriile de acordare a distincțiilor și de aplicare a sancțiunilor.
(2)
Din categoria personalului didactic fac parte persoanele care îndeplinesc condițiile de studii prevăzute de lege, care au capacitate de exercițiu deplină, o conduită morală conformă cu deontologia profesională, sunt apte din punct de vedere medical și psihologic pentru îndeplinirea funcției și nu se află în situația prevăzută la art. 168 alin. (7).