Referință individuală · versiune 16 iulie 2026

Articolul 109

LEGEA nr. 198 din 4 iulie 2023 — învățământului preuniversitar

Articolul 109
(1)
Consiliul Național al Elevilor este partener al Ministerului Educației, cu rol consultativ în procesul decizional. Elevii pot fi reprezentați și prin alte asociații reprezentative la nivel național cu rol consultativ în procesul decizional.
(2)
Consiliul Național al Elevilor funcționează după un regulament de organizare și funcționare aprobat prin ordin al ministrului educației.
(3)
În vederea îndeplinirii misiunii sale de reprezentare a tuturor elevilor din învățământul preuniversitar, Consiliul Național al Elevilor are în subordine consilii județene ale elevilor, constituite în fiecare județ, respectiv Consiliul Municipal al Elevilor București, constituit la nivelul municipiului București. De asemenea, la nivel școlar se constituie consilii școlare ale elevilor în fiecare unitate de învățământ preuniversitar.
(4)
Alegerile pentru funcțiile vacante din cadrul consiliului elevilor sunt organizate fără ingerință din partea cadrelor didactice. Influențarea sesiunilor de alegeri din cadrul consiliului elevilor constituie abatere disciplinară și se sancționează în conformitate cu prevederile art. 210 alin. (1).
(5)
În baza principiului subsidiarității, consiliile județene ale elevilor, respectiv Consiliul Municipal al Elevilor București sunt structuri partenere ale DJIP/DMBIP. Aceeași relație de colaborare trebuie să existe și între consiliile școlare ale elevilor, elevii reprezentanți în consiliile de administrație și echipele de conducere ale unităților de învățământ preuniversitar.
(6)
Ministerul Educației, respectiv unitățile de învățământ preuniversitar sprijină activitatea Consiliului Național al Elevilor și a substructurilor sale.

← Vezi actul complet