Referință individuală · versiune 16 iulie 2026

Articolul 75

LEGEA nr. 198 din 4 iulie 2023 — învățământului preuniversitar

Articolul 75
(1)
În unitățile de învățământ se desfășoară programul „Învățare remedială“, destinat sprijinirii elevilor cu dificultăți de învățare sau care înregistrează rămâneri în urmă în învățare, inclusiv copiii români veniți din afara granițelor țării, în raport cu prevederile curriculare.
(2)
Programul „Învățare remedială“ este destinat elevilor cu decalaje în dobândirea competențelor-cheie prevăzute în prezenta lege, celor care se încadrează în risc de abandon școlar și/sau părăsire timpurie a școlii și copiilor români veniți din afara granițelor țării.
(3)
Programul „Învățare remedială“ poate fi realizat și în cooperare cu organizații neguvernamentale, cu entități ale cultelor recunoscute de stat, cu condiția ca personalul implicat să îndeplinească condițiile de studii de specialitate și de pregătire psihopedagogică necesare desfășurării activităților de predare, și poate include activități pentru întreaga familie, în măsura în care acestea sprijină învățarea.
(4)
La nivelul unității de învățământ se realizează o analiză a nevoilor de implementare a programului „Învățare remedială“, un set de obiective și o propunere de realizare a activităților aferente obiectivelor propuse, pe baza rezultatelor analizei de nevoi și conform criteriilor stabilite în normele metodologice aprobate prin ordin al ministrului educației, care se transmit DJIP/DMBIP spre aprobare.
(5)
În situații justificate, cum ar fi necesitatea pregătirii elevilor pentru examene de corigență sau de încheiere a situației școlare sau pentru actualizarea și îmbunătățirea competențelor, în perspectiva deschiderii noului an școlar, activitățile remediale se pot desfășura și pe durata vacanței școlare sau a zilelor libere, la decizia consiliului de administrație al unității de învățământ, cu consultarea beneficiarilor primari și secundari ai educației.
(6)
Activitățile realizate în cadrul programului „Învățare remedială“ sunt evaluate periodic de către ARACIIP și au ca scop reducerea abandonului școlar/părăsirii timpurii a școlii, inclusiv creșterea performanței elevilor la evaluările naționale și suport în dobândirea tuturor competențelor-cheie prevăzute în planul-cadru, în conformitate cu prevederile metodologiei aprobate prin ordin al ministrului educației.
(7)
Statul finanțează programul „Învățare remedială“ pentru elevii din învățământul primar, gimnazial și liceal, din sumele alocate cu această destinație, de la bugetul de stat sau prin fonduri externe nerambursabile, rambursabile ori din bugetele autorităților administrației publice locale, în conformitate cu dispozițiile legale aplicabile. În acest sens, Ministerul Educației organizează programe de granturi nerambursabile, a căror eficiență este evaluată de ARACIIP.
Notăactualizări și jurisprudență
A se vedea ORDINUL nr. 6.423 din 24 septembrie 2025 privind aprobarea Metodologiei de organizare a orelor de învățare remedială în învățământul primar, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 908 din 2 octombrie 2025.

← Vezi actul complet