Referință individuală · versiune 16 iulie 2026

Articolul 115

LEGEA nr. 198 din 4 iulie 2023 — învățământului preuniversitar

Articolul 115
(1)
Ministerul Educației, în calitate de organ de specialitate al administrației publice centrale, elaborează și implementează politica națională în domeniul învățământului preuniversitar și are drept de inițiativă și de execuție în domeniul politicii financiare și al resurselor umane din sfera educației.
(2)
Ministerul Educației exercită, în domeniul învățământului preuniversitar, următoarele atribuții:
a)
elaborează, aplică, monitorizează și evaluează politicile educaționale naționale;
b)
coordonează și controlează sistemul național de învățământ;
c)
monitorizează activitatea de evaluare externă;
d)
aprobă cadrul general privind politicile educaționale, scopurile, obiectivele și standardele ce trebuie asumate și îndeplinite de unitățile de învățământ din sistemul național;
e)
răspunde de evaluarea sistemului național de învățământ, pe baza standardelor naționale;
f)
avizează structura rețelei învățământului preuniversitar special și analizează și propune modificări ale acesteia;
g)
înaintează Guvernului, spre aprobare, cifrele de școlarizare, la propunerea DJIP/DMBIP, în conformitate cu metodologia aprobată prin ordin al ministrului educației;
Notăactualizări și jurisprudență
A se vedea ORDINUL nr. 6.696 din 14 noiembrie 2025, publicat în Monitorul Oficial nr. 1135 din 9 decembrie 2025 pentru aprobarea Metodologiei privind fundamentarea cifrei de școlarizare pentru învățământul preuniversitar de stat, evidența efectivelor de antepreșcolari/preșcolari și elevi școlarizați în unitățile de învățământ particular pentru anul școlar 2026-2027.
h)
coordonează elaborarea și aprobă curriculumul național și sistemul național de evaluare, asigură și supraveghează respectarea acestora;
i)
evaluează, aprobă și achiziționează manualele școlare, conform legii, și, în acest sens, este singura autoritate cu competențe în domeniu;
j)
asigură coordonarea metodologică, prin instituțiile abilitate, a școlarizării specializate și a asistenței psihopedagogice adecvate a beneficiarilor primari cu CES;
k)
realizează analiza asigurării condițiilor echitabile de acces, progres și finalizare a învățământului și propune spre aprobare Guvernului și autorităților administrației publice locale abilitate măsuri corespunzătoare;
l)
asigură cadrul organizatoric pentru selecționarea și pregătirea adecvată a elevilor capabili de performanțe înalte;
m)
elaborează politicile naționale în domeniul resurselor umane din sistemul național de învățământ, precum și normativele de personal din învățământul preuniversitar de stat;
n)
coordonează, monitorizează și controlează formarea inițială și pe parcursul carierei didactice a personalului didactic de predare, de conducere, de îndrumare și control, în concordanță cu politicile publice de la nivel național;
o)
coordonează concursul național de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învățământul preuniversitar de stat;
p)
elaborează, împreună cu alte ministere interesate, strategia colaborării cu alte state și cu organismele internaționale specializate în domeniul învățământului, formării profesionale și al cercetării științifice;
q)
stabilește modalitățile de recunoaștere și de echivalare a studiilor, a diplomelor, a certificatelor și a titlurilor științifice eliberate în străinătate, pe baza unor norme interne aprobate prin ordin al ministrului educației, încasează taxe, în lei și în valută, pentru acoperirea cheltuielilor ocazionate de vizarea și de recunoașterea actelor de studii, conform legii;
r)
stabilește structura anului școlar, prin ordin al ministrului educației;
s)
elaborează metodologii și regulamente pentru asigurarea cadrului unitar al implementării politicilor educaționale la nivel național;
ș)
elaborează Regulamentul de organizare și funcționare a DJIP/DMBIP și alte regulamente-cadru de organizare și funcționare a unităților/instituțiilor de la nivelul sistemului național de învățământ și domeniului educației;
Notăactualizări și jurisprudență
A se vedea ORDINUL nr. 5.726 din 6 august 2024 privind aprobarea Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 795 din 12 august 2024.
t)
aprobă și publică pe pagina web a instituției Calendarul național al activităților educative extrașcolare și Calendarul național al activităților extrașcolare de promovare a științei;
ț)
asigură omologarea mijloacelor de învățământ conform metodologiei aprobate prin ordin al ministrului educației;
Notăactualizări și jurisprudență
A se vedea ORDINUL nr. 7.442 din 19 noiembrie 2024 pentru aprobarea Metodologiei de asigurare a omologării mijloacelor de învățământ, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1.268 din 17 decembrie 2024.
u)
elaborează norme specifice pentru construcțiile școlare și pentru dotarea acestora, după consultarea cu instituțiile cu atribuții în domeniu;
v)
elaborează studii de diagnoză și de prognoză în domeniul învățământului, inclusiv de monitorizare a parcursului educațional/profesional al absolvenților;
w)
coordonează colectarea și asigură analizarea și interpretarea datelor statistice pentru sistemul național de indicatori privind educația, precum și transparența și publicarea acestora;
x)
face public și prezintă Parlamentului României anual, până la data de 31 decembrie, raportul privind starea învățământului preuniversitar din România, în care sunt prezentate inclusiv elemente privind guvernanța și direcțiile/prioritățile de dezvoltare a învățământului preuniversitar;
y)
aprobă formularele actelor de studii, ale documentelor școlare, controlează periodic modul de folosire a acestora de către unitățile de învățământ și avizează necesarul de formulare solicitat și comanda pentru tipărirea acestora;
z)
coordonează, prin structuri de specialitate, după caz, funcționarea optimă a platformelor strategice din domeniul educației;
aa)
fundamentează și propune Ministerului Finanțelor repartizarea pe județe și municipiul București a sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru finanțarea de bază.
Notăactualizări și jurisprudență
A se vedea ORDINUL nr. 6.479 din 5 octombrie 2023 privind aprobarea Metodologiei de organizare a Programului "Școala altfel", publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 916 din 11 octombrie 2023.
(3)
În realizarea atribuțiilor sale, Ministerul Educației, prin ordin al ministrului educației, înființează, organizează și finanțează comisii și consilii naționale și poate propune Guvernului înființarea, organizarea și finanțarea de agenții și alte instituții, prin hotărâre a Guvernului.
(4)
Ministerul Educației proiectează, fundamentează și aplică strategiile naționale în domeniul educației, prin consultarea partenerilor de dialog ai Ministerului Educației.
(5)
La nivelul Ministerului Educației funcționează Corpul de experți externi pentru monitorizare și control, denumit în continuare CEEMC, cu atribuții și prerogative prevăzute prin regulament propriu de organizare și funcționare, aprobat prin ordin al ministrului educației.
(6)
Din CEEMC face parte personal didactic cu competențe specifice în monitorizare și control, selectat și numit prin ordin al ministrului educației, în baza regulamentului propriu de organizare și funcționare.
(7)
Ministerul Educației poate emite reglementări având ca obiect organizarea și funcționarea sistemului de învățământ preuniversitar, în condițiile normei primare, pe durata stării de urgență, a stării de alertă și a stării de asediu.
(8)
Ministerul Educației, în concordanță cu prevederile legale, în vederea susținerii implementării politicilor din domeniu, poate semna protocoale de colaborare cu autorități și instituții publice, culte recunoscute de lege, federații sindicale, organizații neguvernamentale. Protocoalele de colaborare sunt documente publice și se publică pe site-ul Ministerului Educației.
(9)
La stabilirea structurii anului școlar, Ministerul Educației va avea în vedere:
a)
pentru beneficiarii direcți ai educației și formării profesionale care aparțin unui cult religios legal, creștin, acordarea zilelor libere pentru Vinerea Mare - ultima zi de vineri înaintea Paștelui, prima și a doua zi de Paști, prima și a doua zi de Rusalii, în funcție de data la care sunt celebrate de cultul respectiv;
b)
includerea a două zile libere suplimentare pentru fiecare dintre cele trei sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creștine, pentru beneficiarii direcți ai educației și formării profesionale aparținând acestora.

← Vezi actul complet