Referință individuală · versiune 16 iulie 2026

Articolul 63

LEGEA nr. 198 din 4 iulie 2023 — învățământului preuniversitar

Articolul 63
(1)
Siguranța în unitățile de învățământ se realizează sub coordonarea prefectului și este în responsabilitatea autorităților administrației publice locale, a DJIP/DMBIP, a Direcției Generale de Poliție a Municipiului București sau a inspectoratelor județene de poliție, a Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București ori a inspectoratelor județene de jandarmi, a centrelor de prevenire, evaluare și consiliere antidrog și a unităților de învățământ preuniversitar.
(2)
La nivelul fiecărui județ/municipiului București, sub coordonarea prefectului, se elaborează sistemul-cadru de asigurare a protecției unităților de învățământ preuniversitar, a siguranței elevilor și a personalului didactic de către reprezentanții autorităților prevăzute la alin. (1), care se aprobă de prefect.
(3)
În fiecare unitate de învățământ preuniversitar, consiliul de administrație, după consultarea consiliului profesoral, a consiliului școlar al elevilor, a consiliului reprezentativ al părinților și asociației de părinți, acolo unde există, aprobă un regulament de ordine interioară, cu precizarea condițiilor de acces în școală al profesorilor, elevilor și al vizitatorilor. Regulamentul este publicat pe site-ul unității de învățământ și comunicat autorităților prevăzute la alin. (1).
(4)
Prin bugetul de stat, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului, se alocă bugetelor locale sumele necesare consiliilor județene/Consiliului General al Municipiului București și consiliilor locale pentru realizarea împrejmuirilor, securizarea clădirilor unităților de învățământ, pentru iluminat și pentru alte măsuri pentru creșterea siguranței unităților de învățământ, la solicitarea consiliului de administrație al acestora, cu sprijinul de specialitate acordat de poliție, conform prevederilor Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Notăactualizări și jurisprudență
Conform alineatului (3), Articolul XXVI, Capitolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 115 din 14 decembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1139 din 15 decembrie 2023 aplicarea prevederilor alineatului (4) al articolului 63, se suspendă până la începutul anului școlar 2025-2026.
Notăactualizări și jurisprudență
Conform alin. (2) al art. LI din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 156 din 30 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1334 din 31 decembrie 2024, aplicarea prevederilor art. 63 alin. (4), art. 70 alin. (5) lit. a), art. 74 alin. (4), art. 78 alin. (8), art. 105 alin. (10) din Legea nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare, se suspendă până la începutul anului școlar 2026-2027.
Notăactualizări și jurisprudență
Conform alin. (2) al art. XLIII din LEGEA nr. 141 din 25 iulie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 699 din 25 iulie 2025, aplicarea prevederilor art. 63 alin. (4), art. 70 alin. (5) lit. a), art. 74 alin. (4), art. 78 alin. (8) și ale art. 105 alin. (10) din Legea nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare, se suspendă până la începutul anului școlar 2027-2028.
(5)
Autoritățile prevăzute la alin. (1) analizează semestrial modul în care este asigurată protecția unităților de învățământ, elaborând și derulând programe sau proiecte de prevenire a violenței în mediul școlar. Biroul de siguranță școlară din cadrul inspectoratului județean de poliție/Inspectoratului de Poliție al Municipiului București întocmește un raport semestrial privind siguranța în școli, care este adus la cunoștința consiliului de administrație, a consiliului profesoral și a instituțiilor prevăzute la alin. (1).

← Vezi actul complet