Referință individuală · versiune 16 iulie 2026

Articolul 29

LEGEA nr. 198 din 4 iulie 2023 — învățământului preuniversitar

Articolul 29
(1)
Beneficiarii primari ai sistemului de învățământ preuniversitar au dreptul de a participa la activități extrașcolare organizate de Ministerul Educației, de unitățile de educație extrașcolară, de unitățile de învățământ preuniversitar și de alți parteneri ai acestora.
(2)
Educația extrașcolară cuprinde ansamblul activităților educaționale organizate în afara programului școlar, în incinta unităților de învățământ sau în afara acestora, care au rol complementar activităților educaționale formale și se centrează pe dezvoltarea în ansamblu a personalității preșcolarilor/elevilor, contribuind la dezvoltarea lor fizică, cognitivă, emoțională și socială, pentru atingerea potențialului individual și participarea activă în societate. Educația extrașcolară contribuie atât la dezvoltarea competențelor din curriculumul național, cât și la dezvoltarea unor competențe complementare acestora.
(3)
Participarea preșcolarilor/elevilor la activitățile educaționale extrașcolare organizate de unitățile de educație extrașcolară și unitățile de învățământ, susținute financiar prin fonduri publice, este gratuită.
(4)
Oferta furnizorilor de educație extrașcolară este dezvoltată în funcție de resursele existente - umane, materiale, financiare - și în consultare cu unități de învățământ, reprezentanți ai elevilor, ai părinților și ai unor organizații relevante.
(5)
Unitățile de educație extrașcolară, unitățile de învățământ preuniversitar și partenerii acestora asigură condițiile de acces și participare la activitățile educaționale extrașcolare pentru toți preșcolarii/elevii, cu prioritate pentru cei în risc de excluziune școlară.
(6)
Activitățile educaționale extrașcolare desfășurate în unitățile de învățământ pot fi: culturale, civice, artistice, tehnice, științifice, recreative, turistice, ecologice, sportive, jurnalistice, de robotică, de voluntariat, de educație rutieră, financiară, juridică, antreprenorială, pentru sănătate și alte categorii specifice.
(7)
Activitățile educaționale extrașcolare sunt realizate în cadrul unităților de învățământ preuniversitar, al unităților de educație extrașcolară, în baze sportive, turistice și centre de agrement, în tabere școlare, muzee și galerii de artă, centre comunitare, case de cultură, centre de tineret, grădini botanice, parcuri naționale, biblioteci și în alte spații care îndeplinesc condițiile de siguranță ale preșcolarilor/elevilor.
(8)
Participarea preșcolarilor/elevilor la activități educaționale extrașcolare realizate de organizații publice sau private din afara sistemului național de învățământ se realizează în baza unui acord/protocol de parteneriat cu unitățile de învățământ preuniversitar sau cu unitățile de educație extrașcolară.
(9)
Rezultatele învățării dobândite de preșcolari/elevi prin participarea la activități educaționale extrașcolare sunt recunoscute prin adeverințe, diplome sau certificate acordate de unitățile de educație extrașcolară, unitățile de învățământ preuniversitar sau partenerii acestora. Acestea se înscriu și în portofoliul educațional al elevului.
(10)
Cadrele didactice din unitățile de învățământ preuniversitar motivează preșcolarii/elevii pentru implicarea în activități extrașcolare, sprijină accesul la aceste activități fără impunerea obligativității și fără nicio discriminare și valorifică rezultatele învățării dobândite de preșcolari/elevi în urma participării la aceste activități.
(11)
Contribuția cadrelor didactice din unitățile de învățământ preuniversitar la derularea activităților de educație extrașcolară este recunoscută prin luarea în considerare în cadrul evaluărilor periodice și pentru acordarea gradațiilor de merit și a altor distincții stabilite la nivelul unității, conform metodologiilor specifice.
(12)
Oferta de activități de educație extrașcolară la nivelul unităților de învățământ preuniversitar este elaborată în urma unei consultări a elevilor, în raport cu nevoile și perspectivele acestora. Elevii sunt încurajați, sub îndrumarea cadrelor didactice, să participe la dezvoltarea și implementarea activităților de educație extrașcolară.
(13)
Regulamentul de organizare și funcționare al unităților de educație extrașcolară se stabilește prin ordin al ministrului educației.

← Vezi actul complet