Referință individuală · versiune 16 iulie 2026

Articolul 24

LEGEA nr. 198 din 4 iulie 2023 — învățământului preuniversitar

Articolul 24
(1)
În sistemul de învățământ preuniversitar funcționează:
a)
unități de învățământ cu statut de unități-pilot cu scopul de a implementa și de a evalua intervenții educaționale, în vederea fundamentării de politici publice în domeniul educației. Aceste intervenții educaționale pot să cuprindă: noi modele curriculare, utilizarea unor resurse educaționale inovative, modele educaționale bilingve și alte forme alternative de organizare, finanțare și management;
b)
unități de învățământ cu statut de unități de aplicație cu scopul de a asigura organizarea stagiilor de practică pedagogică.
(2)
În vederea asigurării unei pregătiri adecvate pentru tehnologii emergente, unitățile de învățământ cu statut de unități-pilot pot include laboratoare specializate de securitate cibernetică, tehnologii spațiale, arhitectură tehnologică de specialitate.
(3)
Unitățile de învățământ preuniversitar cu statut de unități de aplicație sunt unități de învățământ preuniversitar din rețeaua unităților de învățământ preuniversitar, în care se desfășoară activitățile practice pedagogice, pentru elevii de la liceele cu profil pedagogic sau pentru studenții/cursanții înscriși la programe de formare psihopedagogică, la programe universitare pentru cariera didactică, inclusiv masterat didactic, precum și la programe postuniversitare de conversie profesională sau în alte programe de formare relevante pentru domeniul educației.
(4)
Metodologia de înființare și autorizare a unităților de învățământ preuniversitar cu statut de unități-pilot și de aplicație, precum și regulamentul de organizare și funcționare a acestora sunt aprobate prin ordin al ministrului educației.
Notăactualizări și jurisprudență
A se vedea ORDINUL nr. 6.049 din 28 august 2025 privind componența rețelei naționale a școlilor de aplicație pentru anul școlar 2025-2026, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 861 din 19 septembrie 2025.
(5)
Procedura de pilotare poate fi inițiată de Ministerul Educației, de către unități de învățământ sau de consorții școlare ori de DJIP/DMBIP.
(6)
O unitate de învățământ preuniversitar poate deține atât statutul de unitate-pilot, cât și statutul de unitate de aplicație.
Notăactualizări și jurisprudență
A se vedea ORDINUL nr. 3.722 din 22 aprilie 2026 privind aprobarea planurilor-cadru alternative și a listei unităților de învățământ incluse în Programul național pentru pilotarea sistemică de planuri-cadru în învățământul liceal de stat, particular și confesional, înființat prin Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 4.444/2025, începând cu anul școlar 2026-2027, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 403 din 13 mai 2026.
A se vedea ORDINUL nr. 3.938 din 19 mai 2026 privind aprobarea unităților de învățământ autorizate să funcționeze cu statut de unități-pilot în anul școlar 2026-2027, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 438 din 25 mai 2026.

← Vezi actul complet