Referință individuală · versiune 16 iulie 2026
Articolul 20
LEGEA nr. 198 din 4 iulie 2023 — învățământului preuniversitar
Articolul 20
(1)
Ministerul Educației, prin DJIP, respectiv DMBIP, în colaborare cu autoritățile administrației publice locale, mediul economic, cultele recunoscute de lege și organizațiile neguvernamentale, poate organiza, în regim gratuit și cu durată flexibilă, programe de tip „A doua șansă“ atât pentru învățământul primar, cât și pentru învățământul gimnazial și liceal, pentru persoanele care au depășit vârsta corespunzătoare clasei potrivit dispozițiilor art. 17 alin. (2), indiferent dacă persoana respectivă a mai fost sau nu înscrisă în sistemul de învățământ preuniversitar sau de momentul și motivele abandonului școlar. Înscrierea în program se face prin intermediul unei solicitări transmise online sau prin depunerea acesteia la sediul unității de învățământ din localitatea de domiciliu a solicitantului sau la cea mai apropiată unitate de învățământ.
(2)
Programele educaționale „A doua șansă“ se organizează de unități de învățământ acreditate/autorizate sau de alte entități în parteneriat cu o unitate de învățământ acreditată/autorizată, conform metodologiei privind organizarea programului educațional „A doua șansă“ aprobate prin ordin al ministrului educației.