Referință individuală · versiune 15 ianuarie 2023

Articolul 36

LEGEA contabilității nr. 82 din 24 decembrie 1991 (**republicată**)

Articolul 36
(1)
Persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1)-(3) depun un exemplar al situațiilor financiare anuale la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice, după cum urmează:
a)
societățile comerciale, societățile/companiile naționale, regiile autonome, institutele naționale de cercetare-dezvoltare, subunitățile fără personalitate juridică din România care aparțin unor persoane juridice cu sediul în străinătate, cu excepția subunităților deschise în România de societăți rezidente în state aparținând Spațiului Economic European, în termen de 150 de zile de la încheierea exercițiului financiar;
b)
celelalte persoane juridice, în termen de 120 de zile de la încheierea exercițiului financiar.
Notăactualizări și jurisprudență
Conform articolului XIV din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 48 din 9 aprilie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 319 din 16 aprilie 2020, pentru depunerea situațiilor financiare anuale aferente exercițiului financiar 2019, respectiv a raportărilor contabile anuale încheiate la 31 decembrie 2019, termenele prevăzute la art. 36 alin. (1) și (3) și art. 37 din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se prorogă până la data de 31 iulie 2020 inclusiv.
(2)
Persoanele juridice care de la constituire nu au desfășurat activitate, precum și subunitățile fără personalitate juridică din România care aparțin unor persoane juridice cu sediul în străinătate, care de la constituire nu au desfășurat activitate, depun o declarație în acest sens, în termen de 60 de zile de la încheierea exercițiului financiar, la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice.
(3)
Pe perioada lichidării, persoanele juridice aflate în lichidare, potrivit legii, depun, în termen de 90 de zile de la încheierea fiecărui an calendaristic, la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice o raportare contabilă anuală, al cărei conținut se stabilește prin ordin al ministrului finanțelor publice.
Notăactualizări și jurisprudență
- Ordinul nr. 166 din 25 ianuarie 2017 privind principalele aspecte legate de întocmirea și depunerea situațiilor financiare anuale și a raportărilor contabile anuale ale operatorilor economici la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice, precum și pentru modificarea și completarea unor reglementări contabile, publicat în Monitorul Oficial nr. 86 din 1 februarie 2017.
Notăactualizări și jurisprudență
Conform articolului XIV din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 48 din 9 aprilie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 319 din 16 aprilie 2020, pentru depunerea situațiilor financiare anuale aferente exercițiului financiar 2019, respectiv a raportărilor contabile anuale încheiate la 31 decembrie 2019, termenele prevăzute la art. 36 alin. (1) și (3) și art. 37 din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se prorogă până la data de 31 iulie 2020 inclusiv.
(4)
Situațiile financiare anuale întocmite în vederea efectuării operațiunilor de fuziune, divizare ori transformare sau a lichidării persoanelor respective se depun la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor în condițiile prevăzute de reglementările contabile emise în acest sens.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 26-02-2021, Alineatul (4) din Articolul 36 , Capitolul IV a fost modificat de Punctul 12, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 13 din 24 februarie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 197 din 26 februarie 2021 )
(5)
Consiliul de administrație, respectiv directoratul societății-mamă, definită astfel de reglementările contabile aplicabile, este obligat să depună la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice situațiile financiare anuale consolidate, potrivit prevederilor legale în vigoare, în termen de 15 zile de la aprobarea acestora, dar nu mai târziu de 8 luni de la încheierea exercițiului financiar al societății-mamă.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 01-01-2015, Alin. (5) al art. 36 a fost modificat de pct. 16 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 79 din 10 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 902 din 11 decembrie 2014. )
(6)
Instituțiile publice ai căror conducători au calitatea de ordonatori de credite, precum și direcțiile generale ale finanțelor publice județene și a municipiului București depun un exemplar al situațiilor financiare trimestriale și anuale la instituțiile ierarhic superioare la termenele prevăzute la alin. (7)-(10).
(7)
Autoritățile publice, ministerele și celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, instituțiile publice finanțate integral din venituri proprii, ai căror conducători au calitatea de ordonatori principali de credite, precum și direcțiile generale ale finanțelor publice județene și a municipiului București, pentru situațiile financiare centralizate pe ansamblul județului și al municipiului București privind execuția bugetelor prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, depun la Ministerul Finanțelor Publice un exemplar al situațiilor financiare trimestriale și anuale, potrivit normelor emise de acesta, la următoarele termene:
a)
în termen de 50 de zile de la încheierea exercițiului financiar;
b)
în termen de 40 de zile de la încheierea trimestrului de referință.
(8)
Instituțiile publice de subordonare centrală ai căror conducători au calitatea de ordonatori secundari de credite depun la instituțiile ierarhic superioare un exemplar al situațiilor financiare trimestriale și anuale, potrivit normelor emise de Ministerul Finanțelor Publice, la următoarele termene:
a)
în termen de 40 de zile de la încheierea exercițiului financiar;
b)
în termen de 30 de zile de la încheierea trimestrului de referință.
(9)
Instituțiile publice de subordonare centrală ai căror conducători au calitatea de ordonatori terțiari de credite depun la instituțiile ierarhic superioare un exemplar al situațiilor financiare trimestriale și anuale, potrivit normelor emise de Ministerul Finanțelor Publice, la următoarele termene:
a)
în termen de 30 de zile de la încheierea exercițiului financiar;
b)
în termen de 20 de zile de la încheierea trimestrului de referință.
(10)
Instituțiile de subordonare locală ai căror conducători au calitatea de ordonatori principali de credite depun un exemplar al situațiilor financiare trimestriale și anuale la direcțiile generale ale finanțelor publice județene și a municipiului București, potrivit normelor emise de Ministerul Finanțelor Publice, la următoarele termene:
a)
în termen de 40 de zile de la încheierea exercițiului financiar;
b)
în termen de 30 de zile de la încheierea trimestrului de referință.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 22-04-2011, Art. 36 a fost modificat de pct. 30 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 37 din 13 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 285 din 22 aprilie 2011. )

← Vezi actul complet