Referință individuală · versiune 12 septembrie 2024

Articolul 106

LEGE nr. 265 din 22 iulie 2022 - privind registrul comerțului și pentru modificarea și completarea altor acte normative cu incidență asupra înregistrării în registrul comerțului

Articolul 106
(1)
Dacă cererea de înregistrare și documentele depuse în susținerea acesteia sau formularul-tip de act constitutiv, după caz, sunt incomplete sau nu corespund cerințelor legale pentru înființarea, constituirea, organizarea și funcționarea profesioniștilor care au obligația înregistrării ori dacă registratorul apreciază că sunt necesare și alte informații sau documente pentru soluționarea cererii, acesta acordă, prin încheiere, un termen de remediere sau de completare de cel mult 15 zile calendaristice.
(2)
Termenul și motivele amânării se afișează pe portalul de servicii online al ONRC, putând fi consultate și prin intermediul stațiilor de lucru amenajate la sediul oficiilor registrului comerțului.
(3)
Termenul de soluționare a cererii de înregistrare și termenul de eliberare a documentelor prevăzute de lege se modifică în mod corespunzător.
(4)
În cazul în care solicitantul remediază/completează cererea de înregistrare anterior expirării termenului stabilit de registrator și solicită preschimbarea termenului de soluționare, cererea de înregistrare este soluționată în ziua următoare zilei remedierii/completării.
(5)
Dacă în termenul prevăzut la alin. (1) solicitantul nu își îndeplinește obligațiile dispuse prin încheierea de amânare, cererea de înregistrare este respinsă.

← Vezi actul complet