Referință individuală · versiune 12 septembrie 2024

Articolul 18

LEGE nr. 265 din 22 iulie 2022 - privind registrul comerțului și pentru modificarea și completarea altor acte normative cu incidență asupra înregistrării în registrul comerțului

Articolul 18
(1)
Registrul beneficiarilor reali face parte din sistemul de interconectare a registrelor beneficiarilor reali din statele membre ale Uniunii Europene, denumit în continuare sistemul de interconectare a registrelor beneficiarilor reali.
(2)
Sistemul de interconectare a registrelor beneficiarilor reali este constituit din registrele beneficiarilor reali din statele membre ale Uniunii Europene și platforma centrală europeană. Registrele beneficiarilor reali din statele membre ale Uniunii Europene prevăzute la alin. (1) sunt interconectate prin intermediul platformei centrale europene prevăzute la art. 22 alin. (1) din Directiva (UE) 2017/1.132 a Parlamentului European și a Consiliului din 14 iunie 2017 privind anumite aspecte ale dreptului societăților comerciale.
(3)
Informațiile înregistrate în Registrul beneficiarilor reali sunt disponibile prin intermediul registrelor naționale și prin sistemul de interconectare a registrelor după înmatricularea persoanei juridice până la expirarea unui termen de 10 ani de la data radierii persoanei juridice.
(4)
ONRC cooperează cu autoritățile care gestionează registre similare din alte state membre și cu Comisia Europeană, în scopul punerii în aplicare a diferitelor tipuri de acces la Registrul beneficiarilor reali.
(5)
ONRC realizează, prin sistemul de interconectare a registrelor beneficiarilor reali, cu titlu gratuit, schimbul de informații cu registrele beneficiarilor reali din statele membre ale Uniunii Europene.
(6)
ONRC furnizează informații din Registrul beneficiarilor reali autorităților competente și unităților de informații financiare din alte state membre, în timp util și în mod gratuit.
(7)
ONRC asigură interoperabilitatea Registrului beneficiarilor reali cu sistemul de interconectare a registrelor beneficiarilor reali, informațiile fiind disponibile în format standard de mesaj și fiind accesibile prin mijloace electronice, cu respectarea standardelor de securitate pentru transmisia și schimbul datelor, în condițiile legii.

← Vezi actul complet