Referință individuală · versiune 1 iunie 2026

Articolul 10^9

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 120 din 4 octombrie 2021 - privind administrarea, funcționarea și implementarea sistemului național privind factura electronică RO e-Factura și factura electronică în România, precum și pentru completarea Ordonanței Guvernului nr. 78/2000 privind omologarea, eliberarea cărții de identitate a vehiculului și certificarea autenticității vehiculelor rutiere în vederea introducerii pe piață, punerii la dispoziție pe piață, înmatriculării sau înregistrării în România, precum și supravegherea pieței pentru acestea

Articolul 10^9
În cazul în care este obligatorie transmiterea facturii prin sistemul național RO e-Factura, beneficiarii care nu primesc facturile prin sistem în termenul prevăzut la art. 10 alin. (7), pentru livrări de bunuri/prestări de servicii pentru care plata se face la momentul livrării/prestării, pot notifica organele fiscale competente în acest sens. Procedura de notificare și măsurile ce urmează a fi luate de organul fiscal în vederea transmiterii facturilor de către emitenți prin intermediul sistemului se stabilesc prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 01-07-2024, Sectiunea a 4-a , Capitolul I a fost completată de Punctul 5. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 69 din 21 iunie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 582 din 21 iunie 2024 )

← Vezi actul complet