Referință individuală · versiune 28 martie 2026

Articolul 49

LEGEA nr. 217 din 22 mai 2003 (*republicată*) — pentru prevenirea și combaterea violenței domestice

Articolul 49
(1)
Persoana împotriva căreia s-a dispus o măsură prin ordinul de protecție pe durata maximă poate solicita revocarea ordinului sau înlocuirea măsurii dispuse.
Notăactualizări și jurisprudență
Decizie de respingere: HP nr. 63/2023, publicată în Monitorul Oficial nr. 1009 din 6 noiembrie 2023.
(2)
Revocarea se poate dispune dacă sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiții:
a)
agresorul a respectat interdicțiile sau obligațiile impuse;
b)
agresorul a urmat consiliere psihologică, psihoterapie, tratament de dezintoxicare ori orice altă formă de consiliere sau terapie care a fost stabilită în sarcina sa ori care i-a fost recomandată sau a respectat măsurile de siguranță, dacă asemenea măsuri s-au luat, potrivit legii;
c)
dacă există o evaluare a riscului de recidivă realizată potrivit competențelor de către un serviciu de probațiune, care indică un grad de risc suficient de scăzut și faptul că agresorul nu mai prezintă un real pericol pentru victima violenței domestice sau pentru familia acesteia, astfel cum este definită potrivit prevederilor art. 5. În cazul în care nu există o evaluare a riscului de recidivă realizată potrivit competențelor de către un serviciu de probațiune, instanța va efectua o evaluare întemeiată pe probele de la dosarul cauzei.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 19-12-2025, Litera c) , Alineatul (2) , Articolul 49 , Capitolul V a fost modificată de Punctul 5. , Articolul I din LEGEA nr. 232 din 12 decembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1164 din 16 decembrie 2025 )
Notăactualizări și jurisprudență
Decizie de admitere: HP nr. 50/2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 665 din 27 iulie 2020:
În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, stabilește că:
În situația în care persoana împotriva căreia s-a emis ordinul de protecție nu este implicată într-un dosar penal, pentru a se dispune revocarea ordinului nu trebuie întocmită de către serviciul de probațiune o evaluare a riscului de recidivă, conform art. 34 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 217/2003. În acest caz, instanța va efectua o evaluare proprie a existenței unui risc real pentru victima violenței domestice sau pentru familia acesteia din partea persoanei împotriva căreia s-a emis ordinul de protecție.
Anterior republicării din Monitorul Oficial nr. 948 din 15 octombrie 2020, dispozițiile art. 49 se regăseau la art. 34, astfel prevederile Deciziei HP nr. 50/2020 își mențin valabilitatea.
(3)
Cererea de revocare se soluționează cu citarea părților și a unității de poliție care a pus în executare ordinul de protecție a cărui revocare se solicită. Participarea procurorului este obligatorie.
Notăactualizări și jurisprudență
Decizie de admitere: HP nr. 60/2025, publicată în Monitorul Oficial nr. 290 din 2 aprilie 2025:
Admite sesizarea privind pronunțarea unei hotărâri prealabile formulată de Tribunalul Brăila - Secția I civilă în Dosarul nr. 20.050/196/2024 și, în consecință, stabilește că:
Dispozițiile art. 49 din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se interpretează în sensul că, pentru formularea unei cereri de înlocuire a măsurilor stabilite printr-un ordin de protecție emis pe durată maximă, persoana împotriva căreia a fost emis ordinul nu trebuie să facă dovada îndeplinirii, cumulativ, a condițiilor prevăzute de art. 49 alin. (2) din aceeași lege.
Cererea de înlocuire a măsurilor stabilite printr-un ordin de protecție se soluționează conform procedurii prevăzute de art. 49 alin. (3) din aceeași lege.

← Vezi actul complet