Referință individuală · versiune 28 martie 2026
Articolul 59
LEGEA nr. 217 din 22 mai 2003 (*republicată*) — pentru prevenirea și combaterea violenței domestice
Articolul 59
Prezenta lege*) intră în vigoare la 90 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
*) Legea nr. 217/2003 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 367 din 29 mai 2003.
NOTĂ:
Reproducem mai jos prevederile art. II-IV și ale mențiunii de transpunere a Directivei 2012/29/UE din Legea nr. 174/2018, care nu sunt încorporate în forma republicabilă a Legii nr. 217/2003 și care se aplică în continuare ca dispoziții proprii ale actului modificator:
Articolul II
În cuprinsul actelor normative în vigoare, sintagma violență în familie se înlocuiește cu sintagma violență domestică, cu excepția Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare.
Articolul III
În tot cuprinsul actelor normative în vigoare, sintagma unități pentru prevenirea și combaterea violenței în familie se înlocuiește cu sintagma servicii sociale pentru prevenirea și combaterea violenței domestice.
Articolul IV
De la data intrării în vigoare a prezentei legi*) se stabilesc următoarele obligații, după cum urmează:
a)
procedura prevăzută la art. 10 alin. (2) din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, cu modificările și completările ulterioare, se stabilește în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi;
b)
în vederea reglementării serviciilor sociale prevăzute la art. 15 alin. (4) lit. a)**) din Legea nr. 217/2003, cu modificările și completările ulterioare, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați elaborează și supune spre aprobare proiectul de hotărâre privind completarea Hotărârii Guvernului nr. 867/2015 pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale, precum și a regulamentelor-cadru de organizare și funcționare a serviciilor sociale, cu modificările și completările ulterioare;
c)
în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a hotărârii prevăzute la lit. b), Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați elaborează și supune spre aprobare ministrului muncii și justiției sociale, proiectul de ordin privind aprobarea standardelor minime de calitate pentru serviciile sociale, organizate ca servicii de informare și consiliere pentru victimele violenței domestice de tip linie telefonică de urgență - help-line;***)
d)
metodologia prevăzută la art. 22 alin. (4)****) din Legea nr. 217/2003, cu modificările și completările ulterioare, se elaborează în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi;
e)
ordinul prevăzut la art. 22^10 alin. (1)*****) din Legea nr. 217/2003, cu modificările și completările ulterioare, se emite în termen de 120 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi;
f)
ordinul comun prevăzut la art. 31 alin. (9)******) din Legea nr. 217/2003, cu modificările și completările ulterioare, se emite în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi;
g)
ordinul prevăzut la art. 35^1*******) din Legea nr. 217/2003, cu modificările și completările ulterioare, se emite în termen de 90 zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi. (...)
*) Legea nr. 174/2018 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 618 din 18 iulie 2018.
**) Art. 15 alin. (4) lit. a) a devenit art. 16 alin. (4) lit. a) în forma republicată. A se vedea nota de subsol de la art. 16 alin. (8).
***) A se vedea nota de subsol de la art. 16 alin. (8).
****) Art. 22 alin. (4) a devenit art. 27 alin. (4) în forma republicată. A se vedea nota de subsol de la art. 27 alin. (4).
*****) Art. 22^10 alin. (1) a devenit art. 37 alin. (1) în forma republicată. A se vedea nota de subsol de la art. 37 alin. (1).
******) Art. 31 alin. (9) a devenit art. 46 alin. (9) în forma republicată.
*******) Art. 35^1 a devenit art. 51 în forma republicată.
Prezenta lege transpune parțial prevederile art. 9 alin. (1) lit. b) și c) și alin. (3) lit. a) și b) din Directiva 2012/29/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 octombrie 2012 de stabilire a unor norme minime privind drepturile, sprijinirea și protecția victimelor criminalității și de înlocuire a Deciziei-cadru 2001/220/JAI a Consiliului, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 315 din 14 noiembrie 2012.