Referință individuală · versiune 19 decembrie 2025
Articolul 34^4
LEGE nr. 129 din 11 iulie 2019 - pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative
Articolul 34^4
(1)
Anual sau ori de câte ori intervine o modificare privind datele de identificare ale beneficiarului real, asociația sau fundația are obligația de a comunica Ministerului Justiției datele de identificare ale beneficiarului real, în vederea înregistrării actualizării evidenței privind beneficiarii reali ai asociațiilor și fundațiilor.
(2)
În acest scop, consiliul director al asociației sau fundației împuternicește o persoană fizică pentru a comunica, printr-o declarație pe propria răspundere, încheiată în formă autentică, datele de identificare ale beneficiarului real.
(3)
Declarația anuală prevăzută la alin. (1) se comunică Ministerului Justiției până la data de 15 ianuarie.
(4)
Dacă intervine o modificare privind datele de identificare ale beneficiarului real, declarația prevăzută la alin. (1) se depune în termen de 30 zile de la data la care aceasta a intervenit.