Referință individuală · versiune 6 iulie 2026
Articolul 482 — Promovarea în funcția publică de conducere
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 57 din 3 iulie 2019 — privind Codul administrativ
Articolul 482Promovarea în funcția publică de conducere
(1)
Promovarea în funcția publică de conducere este modalitatea de dezvoltare a carierei unui funcționar public prin ocuparea, în urma promovării concursului, a unei funcții publice de conducere vacante, de același nivel sau de nivel superior celei deținute, potrivit ierarhizării prevăzute la art. 390 alin. (1).
(2)
Prin excepție de la prevederile alin. (1), la concursurile de promovare pot participa și funcționari publici care dețin o funcție publică de conducere de nivel superior celei pentru care candidează.
(3)
Concursul prevăzut la alin. (1) se organizează pe baza unui plan de promovare în funcții publice de conducere, elaborat de către Agenția Națională a Funcționarilor Publici și prin care se previzionează, pentru o perioadă de 2 ani, necesarul pentru ocupare prin promovare a unor funcții publice de conducere la nivelul autorităților și instituțiilor publice în cadrul cărora sunt stabilite funcțiile publice prevăzute la art. 385 alin. (1) și (2), cu excepția celor care beneficiază de statute speciale în condițiile legii. Planul de promovare în funcții publice de conducere se aprobă prin hotărârea Guvernului prevăzută la art. 467 alin. (5). Informațiile necesare elaborării planului de promovare în funcții publice de conducere, precum și modalitatea de transmitere a acestora se aprobă prin ordinul președintelui Agenției Naționale a Funcționarilor Publici prevăzut la art. 467 alin. (5).
Notăactualizări și jurisprudență
A se vedea HOTĂRÂREA nr. 298 din 27 martie 2025 privind aprobarea Planului de recrutare a funcționarilor publici și a Planului de promovare în funcții publice de conducere, pentru perioada 2025-202, publicat în Monitorul Oficial nr. 309 din 8 aprilie 2025.
A se vedea ORDINUL nr. 337 din 22 februarie 2024 privind aprobarea informațiilor necesare elaborarii planului de recrutare a funcționarilor publici și a planului de promovare în funcții publice de conducere, precum și modalitatea de transmitere a acestora, publicat în Monitorul Oficial nr. 148 din 22 februarie 2024.
(4)
În cadrul concursului de promovare în funcțiile publice de conducere prevăzute la art. 385 alin. (1) și (2), cu excepția celor care beneficiază de statute speciale în condițiile legii, se verifică:
a)
competențele generale necesare ocupării unei funcții publice de conducere;
b)
cunoștințele de specialitate și competențele specifice necesare ocupării unei funcții publice de conducere.
(5)
Competențele generale prevăzute la alin. (4) lit. a) se consideră a fi îndeplinite de către funcționarii publici care la data depunerii dosarului de concurs se află în una dintre următoarele situații:
a)
ocupă o funcție publică de conducere de același nivel sau o funcție publică de conducere de nivel superior celei pentru care candidează;
b)
au ocupat pentru o perioadă de minimum 3 ani o funcție publică de conducere de același nivel și/sau o funcție publică de conducere de nivel superior celei pentru care candidează.
(6)
Funcționarii publici care nu se află în situațiile prevăzute la alin. (5) dovedesc îndeplinirea competențelor generale prevăzute la alin. (4) lit. a) prin promovarea unei probe de testare avansată organizată de Agenția Națională a Funcționarilor Publici în condițiile prevăzute la art. 50-53 din anexa nr. 10.
(7)
Verificarea cunoștințelor de specialitate și a competențelor specifice necesare ocupării unei funcții publice de conducere se realizează prin concurs pe post organizat de autoritățile și instituțiile publice prevăzute la art. 369 lit. a), c) și e), ai căror conducători au competența de numire în funcții publice.
(8)
În cadrul concursului de promovare în funcțiile publice de conducere prevăzute la art. 385 alin. (3) se verifică:
a)
competențele generale necesare ocupării unei funcții publice de conducere;
b)
cunoștințele de specialitate și competențele specifice necesare ocupării unei funcții publice de conducere, prin concurs pe post organizat de autoritățile și instituțiile publice prevăzute la art. 369 lit. b), ai căror conducători au competența de numire în funcții publice.
Notăactualizări și jurisprudență
Conform alineatului (2) al articolului VII din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 121 din 21 decembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1184 din 28 decembrie 2023, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență și până la data de 31 decembrie 2026, se suspendă aplicarea prevederilor art. 482 alin. (8) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum au fost modificate și completate prin prezenta ordonanță de urgență.
(9)
Pentru verificarea îndeplinirii competențelor generale prevăzute la alin. (8) lit. a), prevederile alin. (5) se aplică în mod corespunzător.
Notăactualizări și jurisprudență
Conform alineatului (2) al articolului VII din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 121 din 21 decembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1184 din 28 decembrie 2023, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență și până la data de 31 decembrie 2026, se suspendă aplicarea prevederilor art. 482 alin. (9) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum au fost modificate și completate prin prezenta ordonanță de urgență.
(10)
Pentru verificarea de către autoritățile și instituțiile publice prevăzute la art. 369 lit. b) a competențelor generale necesare ocupării unei funcții publice de conducere în cadrul concursului de promovare prevăzut la alin. (8), în alte situații decât cea prevăzută la alin. (9), se utilizează platforma informatică de concurs în condițiile prevăzute la art. 467^1 alin. (2).
Notăactualizări și jurisprudență
Conform alineatului (2) al articolului VII din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 121 din 21 decembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1184 din 28 decembrie 2023, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență și până la data de 31 decembrie 2026, se suspendă aplicarea prevederilor art. 482 alin. (10) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum au fost modificate și completate prin prezenta ordonanță de urgență.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 28-12-2023, Articolul 482, Sectiunea a 3-a, Capitolul VI, Titlul II, PARTEA a VI-a a fost modificat de Punctul 36., Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 121 din 21 decembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1184 din 28 decembrie 2023 )