Referință individuală · versiune 6 iulie 2026
Articolul 455 — Evaluarea activității consilierului de etică
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 57 din 3 iulie 2019 — privind Codul administrativ
Articolul 455Evaluarea activității consilierului de etică
(1)
Exercitarea atribuțiilor de consiliere etică prevăzute la art. 454 lit. a) și b) nu face obiectul evaluării performanțelor profesionale individuale ale consilierului de etică.
(2)
Evaluarea performanțelor profesionale individuale pentru îndeplinirea de către consilierul de etică a atribuțiilor prevăzute la art. 454, cu excepția celor prevăzute la lit. a) și b), se face de către conducătorul autorității sau instituției publice, în condițiile legii.
(3)
Evaluarea performanțelor profesionale individuale se face de către conducătorul autorității sau instituției publice cu luarea în considerare a raportului de evaluare întocmit în condițiile legii de superiorul ierarhic nemijlocit al funcționarului public care deține calitatea de consilier de etică, în condițiile art. 485. În acest caz, decizia asupra calificativului final al evaluării performanțelor profesionale individuale aparține conducătorului autorității sau instituției publice.