Referință individuală · versiune 6 iulie 2026

Articolul 426 — Drepturi ale membrilor familiei funcționarului public, în situația decesului acestuia

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 57 din 3 iulie 2019 — privind Codul administrativ

Articolul 426Drepturi ale membrilor familiei funcționarului public, în situația decesului acestuia
(1)
În caz de deces al funcționarului public, membrii familiei care au, potrivit legii, dreptul la pensie de urmaș primesc pe o perioadă de 3 luni echivalentul salariului de bază din ultima lună de activitate a funcționarului public decedat.
(2)
În cazul în care decizia pentru pensia de urmaș nu a fost emisă din vina autorității sau a instituției publice în termen de 3 luni de la data decesului, aceasta va achita în continuare drepturile prevăzute la alin. (1) până la emiterea deciziei pentru pensia de urmaș.

← Vezi actul complet