Referință individuală · versiune 6 iulie 2026

Articolul 503^5 — Reguli privind începerea unui nou mandat pentru înalții funcționari publici și pentru funcționarii publici de conducere care ocupă funcții publice de conducere pentru care mobilitatea prin rotație este obligatorie

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 57 din 3 iulie 2019 — privind Codul administrativ

Articolul 503^5Reguli privind începerea unui nou mandat pentru înalții funcționari publici și pentru funcționarii publici de conducere care ocupă funcții publice de conducere pentru care mobilitatea prin rotație este obligatorie
(1)
Până la finalizarea mandatului, înalții funcționari publici prevăzuți la art. 374^2 alin. (1) au posibilitatea să înceapă un alt mandat prin transfer în interesul serviciului.
(2)
La finalul mandatului, ori până la finalizarea acestuia, funcționarii publici de conducere prevăzuți la art. 374^2 alin. (6) au posibilitatea să înceapă un alt mandat prin una dintre următoarele modalități:
a)
promovare pe o altă funcție publică de conducere superioară celei pe care o ocupă sau ocuparea unei asemenea funcții publice de conducere sau a unei funcții publice corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici, prin recrutare în condițiile legii;
b)
transfer în interesul serviciului.
(3)
Termenele mandatelor instituite pentru funcționarii publici în temeiul art. 374^2 alin. (1) și (6) încep să curgă la data numirii în funcția publică în cauză.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 25-02-2026, Sectiunea 1 , Capitolul IX , Titlul II , PARTEA a VI-a a fost completată de Punctul 50. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 24 februarie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 146 din 25 februarie 2026 )

← Vezi actul complet