Referință individuală · versiune 6 iulie 2026

Articolul 252 — Categorii de atribuții ale prefectului

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 57 din 3 iulie 2019 — privind Codul administrativ

Articolul 252Categorii de atribuții ale prefectului
(1)
Prefectul îndeplinește următoarele categorii de atribuții:
a)
atribuții privind asigurarea implementării la nivel local a politicilor guvernamentale și respectării ordinii publice;
b)
atribuții în exercitarea rolului constituțional de conducere a serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale;
c)
atribuții privind verificarea legalității actelor administrative ale autorităților administrației publice locale și atacarea actelor administrative ale acestor autorități pe care le consideră ilegale;
d)
atribuții de îndrumare, la cererea autorităților administrației publice locale, privind aplicarea normelor legale din sfera de competență;
e)
atribuții în domeniul situațiilor de urgență.
(2)
Prefectul îndeplinește și alte atribuții prevăzute la art. 258 din prezentul cod și de alte legi organice.

← Vezi actul complet