Referință individuală · versiune 6 iulie 2026
Articolul 170 — Rolul și componența consiliului județean
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 57 din 3 iulie 2019 — privind Codul administrativ
Articolul 170Rolul și componența consiliului județean
(1)
Consiliul județean este autoritatea administrației publice locale, constituită la nivel județean pentru coordonarea activității consiliilor comunale, orășenești și municipale, în vederea realizării serviciilor publice de interes județean.
(2)
Consiliul județean este compus din consilieri județeni aleși în condițiile legii pentru alegerea autorităților administrației publice locale.