Referință individuală · versiune 6 iulie 2026

Articolul 27

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 57 din 3 iulie 2019 — privind Codul administrativ

Articolul 27
(1)
Sesizarea se formulează în scris și trebuie să cuprindă următoarele elemente:
a)
numele, prenumele, domiciliul/reședința, numărul de telefon și adresa de poștă electronică sau, după caz, locul de muncă și funcția deținută de persoana care a formulat sesizarea ori denumirea și sediul persoanei juridice, numărul de telefon și adresa de poștă electronică ale acesteia, precum și numele, prenumele și funcția reprezentantului legal;
b)
numele și prenumele funcționarului public a cărui faptă este sesizată ca abatere disciplinară și denumirea autorității sau a instituției publice în care acesta își desfășoară activitatea;
c)
descrierea faptei care constituie obiectul sesizării și data săvârșirii acesteia;
d)
prezentarea dovezilor pe care se sprijină sesizarea;
e)
adresa de corespondență, dacă este alta decât cea prevăzută la lit. a);
f)
data;
g)
semnătura.
(2)
Sesizarea se depune în termen de 30 de zile de la data luării la cunoștință de fapta reclamată, dar nu mai târziu de un an și 6 luni de la data săvârșirii faptei sesizate ca abatere disciplinară și trebuie însoțită, atunci când este posibil, de înscrisurile care o susțin.
(3)
În situația în care persoana care formulează sesizarea nu cunoaște informațiile prevăzute la alin. (1) lit. b), sesizarea poate să cuprindă alte elemente de identificare a funcționarului public ale cărui fapte sunt sesizate ca abateri disciplinare.

← Vezi actul complet