Referință individuală · versiune 6 iulie 2026
Articolul 20
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 57 din 3 iulie 2019 — privind Codul administrativ
Articolul 20
(1)
Comisia de disciplină îndeplinește următoarele atribuții administrative:
a)
primește sesizările și toate documentele care îi sunt adresate, după ce au fost înregistrate de secretarul comisiei de disciplină;
b)
întocmește procese-verbale, în condițiile prezentei anexe;
c)
întocmește rapoarte, în condițiile prezentei anexe;
d)
întocmește recomandări cu caracter general, la finalizarea procedurii de cercetare administrativă;
e)
întocmește orice alte înscrisuri în condițiile prevăzute de prezenta anexă.
(2)
Comisia de disciplină are obligația de a primi, prin secretarul acesteia, orice document care îi este adresat.
(3)
Documentele adresate comisiei de disciplină, precum și cele emise de aceasta se înregistrează într-un registru de evidență.