Referință individuală · versiune 7 ianuarie 2019
Articolul 9
LEGE nr. 363 din 28 decembrie 2018 - privind protecția persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal de către autoritățile competente în scopul prevenirii, descoperirii, cercetării, urmăririi penale și combaterii infracțiunilor sau al executării pedepselor, măsurilor educative și de siguranță, precum și privind libera circulație a acestor date
Articolul 9
(1)
În situația prelucrării datelor cu caracter personal sub forma transferului către destinatari, autoritatea competentă care transferă datele cu caracter personal are obligația de a informa destinatarul datelor cu caracter personal cu privire la condițiile specifice de prelucrare și obligația de a le respecta, în măsura în care astfel de condiții sunt impuse de lege.
(2)
Destinatarul datelor cu caracter personal are obligația respectării condițiilor specifice de prelucrare comunicate în conformitate cu prevederile alin. (1).
(3)
În situația transferului de date cu caracter personal către destinatari din state membre ale Uniunii Europene sau către agenții, oficii și organisme instituite în conformitate cu titlul V capitolele 4 și 5 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, nu pot fi impuse condiții specifice de prelucrare, în conformitate cu prevederile alin. (1), suplimentare față de cele prevăzute de lege pentru transferul către autorități competente din România.