Referință individuală · versiune 7 ianuarie 2019
Articolul 42
LEGE nr. 363 din 28 decembrie 2018 - privind protecția persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal de către autoritățile competente în scopul prevenirii, descoperirii, cercetării, urmăririi penale și combaterii infracțiunilor sau al executării pedepselor, măsurilor educative și de siguranță, precum și privind libera circulație a acestor date
Articolul 42
Responsabilul cu protecția datelor îndeplinește următoarele sarcini principale:
a)
informează și consiliază operatorul și angajații acestuia care efectuează prelucrarea cu privire la obligațiile care le revin în temeiul prezentei legi și al altor dispoziții legale privind protecția datelor cu caracter personal;
b)
monitorizează respectarea dispozițiilor prezentei legi, a altor dispoziții legale privind protecția datelor cu caracter personal și a politicilor operatorului în ceea ce privește protecția datelor cu caracter personal, inclusiv alocarea responsabilităților și acțiunilor de conștientizare și de formare a personalului implicat în operațiunile de prelucrare, precum și auditurile aferente;
c)
consiliază, la cerere, cu privire la evaluarea impactului asupra protecției datelor cu caracter personal și monitorizarea funcționării acesteia, în conformitate cu art. 32;
d)
cooperează cu autoritatea de supraveghere;
e)
este desemnat persoană de contact în relația cu autoritatea de supraveghere privind aspectele legate de prelucrare, asigurând consultarea prealabilă prevăzută la art. 33, precum și, dacă este cazul, consultarea cu privire la orice altă chestiune.