Referință individuală · versiune 7 ianuarie 2019

Articolul 35

LEGE nr. 363 din 28 decembrie 2018 - privind protecția persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal de către autoritățile competente în scopul prevenirii, descoperirii, cercetării, urmăririi penale și combaterii infracțiunilor sau al executării pedepselor, măsurilor educative și de siguranță, precum și privind libera circulație a acestor date

Articolul 35
(1)
Operatorul sau, după caz, persoana împuternicită de către operator implementează măsuri tehnice și organizatorice adecvate în vederea asigurării unui nivel de securitate corespunzător.
(2)
La stabilirea nivelului de securitate corespunzător, operatorul sau, după caz, persoana împuternicită de acesta are în vedere stadiul actual al tehnologiei și costurile implementării și ține seama de natura, domeniul de aplicare, contextul și scopurile prelucrării, precum și de gradul de ingerință asupra drepturilor și libertăților persoanelor fizice, în special cu privire la prelucrarea categoriilor speciale de date cu caracter personal prevăzute la art. 10.
(3)
În situația prelucrărilor prin mijloace automate, operatorul sau, după caz, persoana împuternicită de către operator este obligată să realizeze o evaluare a riscurilor incidente prelucrărilor preconizate.
(4)
În urma evaluării prevăzute la alin. (3), operatorul sau, după caz, persoana împuternicită de către operator are obligația punerii în aplicare a măsurilor menite:
a)
să asigure controlul accesului la echipamentele de prelucrare utilizate pentru prelucrare, denumit în continuare controlul accesului la echipamente;
b)
să asigure controlul asupra suporturilor de date, în scopul împiedicării oricărei citiri, copieri, modificări sau eliminări neautorizate a acestora, denumit în continuare controlul suporturilor de date;
c)
să asigure controlul asupra introducerii de date cu caracter personal, precum și asupra inspectării, modificării sau ștergerii neautorizate a datelor cu caracter personal stocate, denumit în continuare controlul stocării;
d)
să asigure controlul asupra utilizării sistemelor de prelucrare automată cu ajutorul echipamentelor de comunicare a datelor, denumit în continuare controlul utilizatorului;
e)
să asigure faptul că persoanele autorizate au acces numai la datele cu caracter personal pentru care au autorizare, denumit în continuare controlul accesului la date;
f)
să asigure că sunt posibile verificarea și identificarea organismelor cărora le-au fost transmise sau puse la dispoziție sau s-ar putea să le fie transmise sau puse la dispoziție date cu caracter personal utilizându-se echipamente de comunicare a datelor, denumit în continuare controlul comunicării;
g)
să asigure că este posibil ca ulterior să se verifice și să se identifice datele cu caracter personal introduse în sistemele de prelucrare automată, momentul introducerii datelor cu caracter personal și entitatea care le-a introdus, denumit în continuare controlul introducerii datelor;
h)
să împiedice citirea, copierea, modificarea sau ștergerea neautorizată a datelor cu caracter personal în timpul transferurilor de date cu caracter personal sau în timpul transportării suporturilor de date, denumit în continuare controlul transportării;
i)
să asigure posibilitatea recuperării sistemelor instalate în cazul unei întreruperi, denumită în continuare recuperarea;
j)
să asigure funcționarea, fiabilitatea și integritatea sistemului, prin instituirea de măsuri de raportare a defecțiunilor de funcționare, precum și de asigurare a imposibilității coruperii datelor cu caracter personal stocate din cauza funcționării defectuoase a sistemului.

← Vezi actul complet