Referință individuală · versiune 7 ianuarie 2019

Articolul 1

LEGE nr. 363 din 28 decembrie 2018 - privind protecția persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal de către autoritățile competente în scopul prevenirii, descoperirii, cercetării, urmăririi penale și combaterii infracțiunilor sau al executării pedepselor, măsurilor educative și de siguranță, precum și privind libera circulație a acestor date

Articolul 1
(1)
Prezenta lege reglementează prelucrarea datelor cu caracter personal în scopul realizării activităților de prevenire, descoperire, cercetare, urmărire penală și combatere a infracțiunilor, de executare a pedepselor, măsurilor educative și de siguranță, precum și de menținere și asigurare a ordinii și siguranței publice de către autoritățile competente, în limitele competențelor stabilite prin lege.
(2)
Prelucrarea datelor cu caracter personal pentru realizarea activităților de menținere și asigurare a ordinii și siguranței publice se realizează numai dacă acestea sunt prevăzute de lege și sunt necesare pentru prevenirea unui pericol cel puțin asupra vieții, integrității corporale sau sănătății unei persoane ori a proprietății acesteia, precum și pentru combaterea infracțiunilor.

← Vezi actul complet