Referință individuală · versiune 24 iulie 2025
Articolul 34^4
ORDONANȚĂ nr. 26 din 30 ianuarie 2000 - cu privire la asociații și fundații
Articolul 34^4
(1)
Ori de câte ori intervine o modificare privind datele de identificare ale beneficiarului real, asociația sau fundația are obligația de a comunica Ministerului Justiției datele de identificare ale beneficiarului real, în vederea înregistrării actualizării evidenței privind beneficiarii reali ai asociațiilor și fundațiilor.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 05-12-2020, Alineatul (1) din Articolul 34^4 , Capitolul IV a fost modificat de Punctul 24, Articolul I din LEGEA nr. 276 din 27 noiembrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1166 din 02 decembrie 2020 )
(1^1)
Sunt exceptate de la obligația depunerii declarației prevăzute la alin. (1) și la art. 7 alin. (2) lit. d) sau, după caz, la art. 17 alin. (2) lit. d):
a)
asociațiile sau fundațiile constituite/conduse doar de persoane fizice, atunci când singurii beneficiari reali sunt cei prevăzuți în statut. În acest caz, în lipsa depunerii declarației privind beneficiarul real, Ministerul Justiției este obligat să completeze din oficiu Registrul beneficiarilor reali pe baza documentelor care însoțesc cererea de înscriere a modificării care implică și schimbarea beneficiarilor reali;
b)
asociațiile de dezvoltare intercomunitară, astfel cum sunt definite de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, precum și structurile federative formate de acestea.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 05-12-2020, Articolul 34^4 din Capitolul IV a fost completat de Punctul 25, Articolul I din LEGEA nr. 276 din 27 noiembrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1166 din 02 decembrie 2020 )
(2)
În acest scop, consiliul director al asociației sau fundației împuternicește o persoană fizică pentru a comunica, printr-o declarație pe propria răspundere, datele de identificare ale beneficiarului real. Declarația privind beneficiarul real poate avea formă de înscris sub semnătură privată ori formă electronică și poate fi comunicată fără nicio altă formalitate, prin mijloace electronice, cu semnătura electronică sau prin servicii de poștă și curier.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 05-12-2020, Alineatul (2) din Articolul 34^4 , Capitolul IV a fost modificat de Punctul 26, Articolul I din LEGEA nr. 276 din 27 noiembrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1166 din 02 decembrie 2020 )
(3)
Abrogat.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 05-12-2020, Alineatul (3) din Articolul 34^4 , Capitolul IV a fost abrogat de Punctul 27, Articolul I din LEGEA nr. 276 din 27 noiembrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1166 din 02 decembrie 2020 )
(4)
Dacă intervine o modificare privind datele de identificare ale beneficiarului real, declarația prevăzută la alin. (1) se depune în termen de 30 zile de la data la care aceasta a intervenit.
Notăactualizări și jurisprudență
Conform art. XI din ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 29 din 18 martie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 230 din 21 martie 2020, astfel cum a fost prin RECTIFICAREA nr. 29 din 18 martie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 252 din 26 martie 2020, termenul de depunere a declarației privind beneficiarul real, prevăzut de art. 34^4 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 26/2000 privind asociațiile și fundațiile, cu modificările și completările ulterioare, și termenul prevăzut de art. 63 din Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările ulterioare, pentru completarea documentelor conform cerințelor prevăzute la art. 6, 7, 16 și 17 din Ordonanța Guvernului nr. 26/2000 privind asociațiile și fundațiile, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările și completările ulterioare, se prelungește cu 3 luni de la data încetării stării de urgență instituite prin Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, iar pe durata stării de urgență se suspendă depunerea declarației și completarea documentelor.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 21-07-2019, Capitolul IV a fost completat de Punctul 16, Articolul 53, Capitolul XI din LEGEA nr. 129 din 11 iulie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 589 din 18 iulie 2019 )