Referință individuală · versiune 9 noiembrie 2018

Articolul 10

LEGEA nr. 102 din 3 mai 2005 (republicată) - privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal

Articolul 10
(1)
Președintele Autorității naționale de supraveghere are, în principal, următoarele atribuții:
a)
organizează și coordonează activitatea Autorității naționale de supraveghere;
b)
asigură monitorizarea aplicării Regulamentului general privind protecția datelor;
c)
asigură monitorizarea aplicării legislației naționale de transpunere a Directivei (UE) 2016/680 a Parlamentului European și a Consiliului privind protecția persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal de către autoritățile competente în scopul prevenirii, depistării, investigării sau urmăririi penale a infracțiunilor sau al executării pedepselor și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Deciziei-cadru 2008/977/JAI a Consiliului;
d)
asigură monitorizarea aplicării și a altor dispoziții legale privind prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date;
e)
poate face propuneri privind inițierea unor proiecte de acte normative sau modificarea actelor normative în vigoare în domenii legate de prelucrarea datelor cu caracter personal; este solicitat, în vederea emiterii de avize, în numele Autorității naționale de supraveghere, atunci când se elaborează proiecte de acte normative referitoare la protecția drepturilor și libertăților persoanelor, în privința prelucrării datelor cu caracter personal;
f)
primește și urmărește soluționarea, în condițiile legii, a petițiilor și cererilor adresate Autorității naționale de supraveghere și decide asupra acestora;
g)
încadrează, în condițiile legii, personalul Autorității naționale de supraveghere și exercită dreptul de autoritate administrativă și disciplinară asupra acestora;
h)
exercită funcția de ordonator principal de credite;
i)
asigură cooperarea cu instituții similare din străinătate și reprezentarea în cadrul Comitetului european pentru protecția datelor, prevăzut la art. 68 din Regulamentul general privind protecția datelor;
j)
îndeplinește și alte atribuții prevăzute de prezenta lege, de actele normative care reglementează activitatea de prelucrare a datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date și de Regulamentul de organizare și funcționare a Autorității naționale de supraveghere.
(2)
În cadrul Autorității naționale de supraveghere se organizează și funcționează cabinetul președintelui, iar angajarea personalului acestuia se efectuează în condițiile legii.

← Vezi actul complet