Referință individuală · versiune 19 decembrie 2025

Articolul 107

LEGE nr. 196 din 20 iulie 2018 — privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari și administrarea condominiilor

Articolul 107
În termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi:
a)
proprietarii din condominii sunt obligați să aprobe un regulament al condominiului;
b)
proprietarii care nu au informat asociația de proprietari, în conformitate cu art. 34 alin. (3), respectiv cu privire la modificările suprafețelor construite sau utile efectuate anterior intrării în vigoare a prezentei legi, sunt obligați să comunice asociației de proprietari modificările suprafețelor respective;
c)
președinții asociațiilor de proprietari sunt obligați să actualizeze, în baza actelor de proprietate asupra locuințelor și/sau spațiilor cu altă destinație decât aceea de locuință din condominiu, toate informațiile privind proprietățile, suprafețele și cotele-părți indivize aferente acestora, în vederea calculului cotelor de contribuție la cheltuielile asociației pentru respectiva locuință.

← Vezi actul complet