Referință individuală · versiune 1 mai 2022

Articolul 173

LEGEA nr. 8 din 14 martie 1996 (*republicată*) — privind dreptul de autor și drepturile conexe*)

Articolul 173
(1)
În sensul prezentei legi, prin licență multiteritorială se înțelege o licență privind dreptul de reproducere și dreptul de comunicare publică, care include și dreptul de punere la dispoziția publicului, pe internet sau alte rețele de calculatoare, și care acoperă teritoriul mai multor state membre ale Uniunii Europene. Cele două drepturi pot fi gestionate separat.
(2)
Drepturi online asupra operelor muzicale înseamnă oricare dintre drepturile prevăzute la alin. (1) și care sunt necesare pentru prestarea unui serviciu online.
(3)
Prin operă muzicală licențiată multiteritorial pentru drepturile online se înțelege orice operă muzicală, inclusiv cele cuprinse în operele audiovizuale. Sunt exceptate de la prevederile prezentului titlu operele muzicale sub forma partiturilor.
(4)
Prin furnizor de servicii muzicale online, denumit în continuare furnizor, se înțelege orice persoană fizică sau juridică, care este responsabilă de conținutul serviciului muzical online, prin intermediul căruia sunt reproduse în scopul comunicării publice opere muzicale. Furnizorii sunt obligați să raporteze cu exactitate utilizarea reală a acestor opere.
(5)
Organismul de gestiune colectivă care acordă licențe multiteritoriale pentru drepturile online asupra operelor muzicale trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
a)
are capacitatea de a identifica cu exactitate, integral sau parțial, operele muzicale, teritoriile acoperite, drepturile și autorii sau titularii de drepturi corespunzători pentru fiecare operă muzicală sau fiecare parte a acesteia, pe care este autorizat să le gestioneze;
b)
are capacitate de prelucrare electronică a datelor necesare pentru administrarea licențelor, de identificare și monitorizare a utilizării repertoriului, de colectare, repartizare și plată a remunerațiilor datorate membrilor săi și de emitere a facturilor către utilizatori;
c)
utilizează coduri unice pentru identificarea autorilor sau titularilor de drepturi și a operelor muzicale, ținând cont de standardele și practicile din domeniu, elaborate pe plan internațional sau în cadrul Uniunii Europene;
d)
utilizează mijloace adecvate pentru a soluționa cu rapiditate și eficacitate neconcordanțele identificate între datele și informațiile deținute de acesta și alte organisme de gestiune colectivă care acordă licențe multiteritoriale pentru drepturile online asupra operelor muzicale.

← Vezi actul complet