Referință individuală · versiune 1 mai 2022

Articolul 171

LEGEA nr. 8 din 14 martie 1996 (*republicată*) — privind dreptul de autor și drepturile conexe*)

Articolul 171
Entitățile de gestiune independente au obligația să pună la dispoziția autorilor sau titularilor de drepturi cărora le gestionează drepturile, prin orice mijloace, inclusiv electronice, o dată pe an, la sfârșitul exercițiului financiar și, la cerere, ori de câte ori îi este solicitat, cel puțin următoarele informații:
a)
orice date de contact pe care entitatea a fost autorizată de către autor sau titularul de drepturi să le utilizeze pentru identificarea și localizarea acestuia;
b)
sumele repartizate autorului sau titularului de drepturi;
c)
cuantumul sumelor plătite de entitatea de gestiune independentă autorului sau titularului de drepturi, defalcate pe categorii de drepturi gestionate și pe tipuri de utilizări;
d)
perioada în care au avut loc utilizările care corespund sumelor repartizate și plătite autorului sau titularului de drepturi, cu excepția cazurilor în care entitatea de gestiune independentă nu poate furniza aceste informații din rațiuni obiective legate de raportările efectuate de către utilizatori;
e)
sumele reținute pentru activitatea de gestiune a drepturilor de autor sau drepturilor conexe;
f)
orice remunerații repartizate autorului sau titularului de drepturi și neplătite, pentru orice perioadă.

← Vezi actul complet