Referință individuală · versiune 13 decembrie 2025
Articolul 25 — Dreptul asigurătorului RCA de a solicita recuperarea sumelor plătite
LEGE nr. 132 din 31 mai 2017 — privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie
Articolul 25Dreptul asigurătorului RCA de a solicita recuperarea sumelor plătite
Asigurătorul RCA are dreptul de a recupera sumele plătite drept despăgubire de la persoana răspunzătoare de producerea prejudiciului, în următoarele situații:
a)
accidentul a fost produs cu intenție;
b)
accidentul a fost produs în timpul comiterii unor fapte incriminate de dispozițiile legale privind circulația pe drumurile publice ca infracțiuni săvârșite cu intenție, chiar dacă aceste fapte nu s-au produs pe astfel de drumuri sau în timpul comiterii altor infracțiuni săvârșite cu intenție;
Notăactualizări și jurisprudență
Decizie de respingere: HP nr. 7/2023, publicată în Monitorul Oficial nr. 155 din 23 februarie 2023.
Decizie de respingere: HP nr. 351/2025, publicată în Monitorul Oficial nr. 1029 din 6 noiembrie 2025.
c)
accidentul a fost produs în timpul când autorul infracțiunii săvârșite cu intenție încearcă să se sustragă de la urmărire;
d)
persoana răspunzătoare de producerea prejudiciului a condus vehiculul fără consimțământul contractantului;
e)
asiguratul a refuzat în mod nejustificat îndeplinirea obligațiilor sale împiedicând în acest fel asigurătorul RCA să desfășoare propria investigație conform prevederilor art. 21 alin. (3), iar asigurătorul este în măsură să probeze că acest fapt a condus la plata nejustificată a despăgubirii.