Referință individuală · versiune 13 decembrie 2025

Articolul 24 — Reprezentantul de despăgubiri

LEGE nr. 132 din 31 mai 2017 — privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie

Articolul 24Reprezentantul de despăgubiri
(1)
Asigurătorii RCA au obligația să desemneze în fiecare stat aparținând Uniunii Europene sau parte la Acordul privind Spațiul Economic European și în alte state asociate Uniunii Europene și în Confederația Elvețiană un reprezentant de despăgubiri pentru regularizarea prejudiciilor provocate de vehicule supuse obligației de asigurare în România rezidenților în aceste state, cu condiția ca accidentul să se producă pe teritoriul unui alt stat decât statul de reședință al persoanei prejudiciate.
(2)
Reprezentantul de despăgubiri este împuternicit să instrumenteze cazurile de daună în numele și în contul asigurătorului RCA și să reprezinte asigurătorul RCA. În acest scop, reprezentantul de despăgubiri întocmește dosarul de daună și ia toate măsurile necesare pentru soluționarea cererilor de despăgubire pretinse de partea prejudiciată, pentru prejudiciile cauzate în urma unui accident de vehicule:
a)
pentru care asigurarea obligatorie RCA a fost emisă de către un asigurător RCA ori de filiala acestuia în alt stat membru decât statul în care partea prejudiciată este rezidentă sau își are sediul;
b)
care provine din alt stat membru decât statul în care partea prejudiciată este rezidentă sau își are sediul; și
c)
pentru prejudiciul produs în alt stat membru decât cel în care partea prejudiciată este rezidentă sau își are sediul.
(3)
Reprezentantul de despăgubiri poate acționa în numele mai multor asigurători RCA.
(4)
Reprezentantul de despăgubiri trebuie să fie mandatat să reprezinte asigurătorul RCA cu puteri depline, inclusiv cu drept de dispoziție în fața părții prejudiciate, să i se atribuie competența necesară pentru a răspunde pretențiilor de despăgubire justificate ale părții prejudiciate și să fie apt să examineze cazul în limba oficială a statului membru în care partea prejudiciată este rezidentă sau își are sediul.
(5)
Numirea unui reprezentant de despăgubiri nu exclude dreptul părții prejudiciate de a acționa direct împotriva persoanei care a cauzat prejudiciul sau a asigurătorului RCA al acesteia, după caz.
(6)
Asigurătorul RCA este obligat să informeze BAAR cu privire la numele și prenumele, data nașterii și adresa ori punctul de lucru ale reprezentantului de despăgubiri, în cazul în care acesta este reprezentat de o persoană fizică, sau cu privire la denumire și sediu, în cazul în care este reprezentat de o persoană juridică, precum și cu privire la toate modificările în privința reprezentantului, în termen de 7 zile de la numire ori de la producerea modificărilor respective.

← Vezi actul complet