Referință individuală · versiune 14 aprilie 2026
Articolul 64
LEGE nr. 196 din 31 octombrie 2016 - privind venitul minim de incluziune
Articolul 64
(1)
În vederea verificării îndeplinirii obligației prevăzute la art. 58 alin. (1), agențiile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă au obligația de a transmite lunar agențiilor teritoriale pentru plăți și inspecție socială și primăriilor, în format electronic, tabelele nominale cu persoanele din familiile beneficiare de ajutor de incluziune înregistrate ca persoane în căutarea unui loc de muncă, care s-au încadrat în muncă, inclusiv cu contract de muncă în străinătate, au refuzat un loc de muncă oferit sau participarea la un program de formare profesională.
(2)
Pentru întocmirea tabelelor prevăzute la alin. (1), agențiile teritoriale pentru plăți și inspecție socială transmit agențiilor teritoriale pentru ocuparea forței de muncă lista persoanelor apte de muncă din familiile aflate în plată, până la data de 5 a fiecărei luni.
(3)
În situația în care sistemul informatic al agențiilor teritoriale pentru ocuparea forței de muncă este compatibil cu SNIAS, informațiile prevăzute la alin. (1) vor fi preluate electronic de către agențiile teritoriale pentru plăți și inspecție socială direct din baza de date a agențiilor teritoriale pentru ocuparea forței de muncă.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 01-04-2023, Articolul 64 din Sectiunea a 5-a , Capitolul III a fost completat de Punctul 42, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 114 din 26 august 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 844 din 29 august 2022 )