Referință individuală · versiune 14 aprilie 2026

Articolul 38

LEGE nr. 196 din 31 octombrie 2016 - privind venitul minim de incluziune

Articolul 38
(1)
Până pe data de 20 a fiecărei luni, personalul agenției teritoriale verifică îndeplinirea criteriilor de eligibilitate, astfel cum acestea rezultă din datele procesate în cadrul SNIAS, și stabilește cuantumul final al componentelor venitului minim de incluziune pentru care a fost emisă dispoziția primarului prevăzută la art. 36 alin. (1).
(2)
Pentru finalizarea verificării prevăzute la alin. (1) agenția teritorială poate solicita autorităților administrației publice locale și centrale, precum și altor instituții informații și documente referitoare la condițiile prevăzute de prezenta lege pentru acordarea venitului minim de incluziune, dacă acestea nu se regăsesc în SNIAS.
(3)
La finalizarea verificării prevăzute la alin. (1) directorul executiv al agenției teritoriale emite decizia de stabilire a plății, în care se menționează dispoziția primarului și cuantumul venitului minim de incluziune, defalcat pe componente.
(4)
Modelul deciziei prevăzute la alin. (3) se aprobă prin normele metodologice de aplicare a prevederilor prezentei legi.
(5)
Decizia directorului executiv al agenției teritoriale pentru plăți și inspecție socială constituie document de plată pentru venitul minim de incluziune și se comunică titularului acestuia în maximum 10 zile de la data emiterii.
(6)
Plata dreptului se realizează în luna următoare celei în care s-a emis decizia de stabilire a plății de către directorul executiv al agenției teritoriale pentru plăți și inspecție socială.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 01-04-2023, Articolul 38 din Sectiunea 1 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 35, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 114 din 26 august 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 844 din 29 august 2022 )

← Vezi actul complet