Referință individuală · versiune 14 aprilie 2026

Articolul 29

LEGE nr. 196 din 31 octombrie 2016 - privind venitul minim de incluziune

Articolul 29
(1)
Venitul minim de incluziune se acordă la cererea completată pe suport hârtie sau în format electronic de către persoana îndreptățită, de reprezentantul familiei sau reprezentantul legal al persoanei îndreptățite, însoțită de declarația pe propria răspundere privind veridicitatea datelor înscrise în cerere, de un angajament de plată pentru situațiile în care se pot constata drepturi acordate necuvenit, precum și de documente doveditoare.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 01-04-2023, Alineatul (1) din Articolul 29 , Sectiunea 1 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 25, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 114 din 26 august 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 844 din 29 august 2022 )
(2)
Cererea prevăzută la alin. (1) conține date privind persoana îndreptățită, date privind componența familiei, veniturile realizate de membrii acesteia și bunurile deținute, tipul de locuință, numărul persoanelor care locuiesc la aceeași adresă de domiciliu sau reședință, informații referitoare la situația educațională și profesională a persoanei îndreptățite, a membrilor de familie, precum și informații privind nevoile speciale și situațiile particulare în care aceștia se află.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 01-04-2023, Alineatul (2) din Articolul 29 , Sectiunea 1 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 25, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 114 din 26 august 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 844 din 29 august 2022 )
(3)
Pentru facilitarea accesului la acordarea dreptului la venit minim de incluziune, precum și pentru prelucrarea și verificarea electronică a datelor și informațiilor referitoare la îndeplinirea condițiilor de eligibilitate, formularul de cerere și declarația pe propria răspundere sunt redactate pe secțiuni.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 01-04-2023, Alineatul (3) din Articolul 29 , Sectiunea 1 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 25, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 114 din 26 august 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 844 din 29 august 2022 )
(4)
Documentele doveditoare prevăzute la alin. (1) se referă la veniturile și componența familiei solicitante, precum și respectarea condițiilor de eligibilitate prevăzute de prezenta lege pentru fiecare dintre componentele venitului minim de incluziune și se stabilesc prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 01-04-2023, Alineatul (4) din Articolul 29 , Sectiunea 1 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 25, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 114 din 26 august 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 844 din 29 august 2022 )
(5)
Prin angajamentul de plată prevăzut la alin. (1), titularul dreptului își asumă returnarea sumelor încasate necuvenit și precizează sursele de venit din care se va face recuperarea acestora.
(5^1)
Pentru persoanele prevăzute la art. 6 alin. (5) personalul desemnat în acest scop de serviciul social cu cazare va asigura sprijin atât pentru completarea formularelor, cât și pentru transmiterea ori depunerea acestora potrivit prevederilor alin. (1)-(5).
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 01-04-2023, Articolul 29 din Sectiunea 1 , Capitolul III a fost completat de Punctul 26, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 114 din 26 august 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 844 din 29 august 2022 )
(6)
Modelul formularului de cerere care include și declarația pe propria răspundere privind veridicitatea datelor declarate, documentele doveditoare prevăzute la alin. (4) și modelul angajamentului de plată prevăzut la alin. (1) și alin. (5) se stabilesc prin normele metodologice de aplicare a prevederilor prezentei legi.

← Vezi actul complet