Referință individuală · versiune 14 aprilie 2026

Articolul 13

LEGE nr. 196 din 31 octombrie 2016 - privind venitul minim de incluziune

Articolul 13
(1)
Persoanele apte de muncă care nu realizează venituri în baza unui contract individual de muncă, raport de serviciu sau altă formă legală de angajare și nici din activități independente sau activități agricole, așa cum sunt acestea definite de Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, se iau în considerare la stabilirea numărului membrilor de familie pentru determinarea nivelului de venit al familiei dacă se află în una dintre următoarele situații:
a)
sunt înregistrate la agenția teritorială pentru ocuparea forței de muncă ca persoane în căutarea unui loc de muncă, în condițiile Legii nr. 76/2002, cu modificările și completările ulterioare, și nu au refuzat un loc de muncă ori participarea la serviciile pentru stimularea ocupării forței de muncă și de formare profesională oferite de aceste agenții;
b)
nu se află în situația prevăzută la lit. a) și se află pe lista comunicată, din oficiu, în conformitate cu prevederile art. 27^4 alin. (2), de către serviciul public de asistență socială la agenția teritorială pentru ocuparea forței de muncă în a cărei rază teritorială își au domiciliul sau reședința, pentru a fi înregistrate ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 01-04-2023, Alineatul (1) din Articolul 13 , Sectiunea 1 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 15, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 114 din 26 august 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 844 din 29 august 2022 )
(2)
Prevederile alin. (1) se aplică și persoanelor fără adăpost, numai dacă acestea se află în evidența agenției teritoriale pentru ocuparea forței de muncă competente de la nivelul unităților administrativ-teritoriale în care trăiesc.
(2^1)
Prevederile alin. (1) nu se aplică în cazul persoanelor singure și membrilor de familie care solicită venit minim de incluziune numai pentru componenta reprezentată de ajutorul pentru familia cu copii.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 01-04-2023, Articolul 13 din Sectiunea 1 , Capitolul II a fost completat de Punctul 16, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 114 din 26 august 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 844 din 29 august 2022 )
(3)
Abrogat.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 01-04-2023, Alineatul (3) din Articolul 13 , Sectiunea 1 , Capitolul II a fost abrogat de Punctul 5, Articolul 43, Capitolul IV din LEGEA nr. 226 din 16 septembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 891 din 16 septembrie 2021 )
(4)
În înțelesul prezentei legi, persoană aptă de muncă este persoana care îndeplinește cumulativ următoarele condiții:
a)
are vârsta cuprinsă între 16 ani și vârsta standard de pensionare, prevăzută de lege;
b)
nu urmează forma de organizare a învățământului preuniversitar, respectiv învățământ cu frecvență, prevăzută de Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare;
c)
are starea de sănătate și capacitatea fizică și psihică corespunzătoare pentru prestarea unei munci.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 01-04-2023, Articolul 13 din Sectiunea 1 , Capitolul II a fost completat de Punctul 17, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 114 din 26 august 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 844 din 29 august 2022 )

← Vezi actul complet