Referință individuală · versiune 14 aprilie 2026

Articolul 7

LEGE nr. 196 din 31 octombrie 2016 - privind venitul minim de incluziune

Articolul 7
(1)
Beneficiază de reglementările prezentei legi familiile și persoanele singure, cetățeni români, care au domiciliul sau reședința în România.
(2)
Familiile și persoanele singure, cetățeni români, fără domiciliu sau reședință și fără locuință, denumite în continuare persoane fără adăpost, beneficiază de venit minim de incluziune numai pe perioada în care se află în evidența serviciilor publice de asistență socială de la nivelul unităților administrativ-teritoriale în care trăiesc.
(3)
Beneficiază de venit minim de incluziune și familiile și persoanele singure care nu au cetățenie română, dacă se află în una dintre următoarele situații:
a)
sunt cetățeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai Spațiului Economic European, ai Confederației Elvețiene sau străini, denumiți în continuare cetățeni străini, pe perioada în care au domiciliul ori, după caz, reședința în România, în condițiile legislației române;
b)
sunt cetățeni străini sau apatrizi cărora li s-a acordat o formă de protecție în condițiile legii;
c)
sunt apatrizi care au domiciliul sau, după caz, reședința în România, în condițiile legii.

← Vezi actul complet