Referință individuală · versiune 17 noiembrie 2024
Articolul 105
LEGE nr. 100 din 19 mai 2016 — privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii
Articolul 105
(1)
Contractele de concesiune pot fi modificate, fără organizarea unei noi proceduri de atribuire, atunci când un nou concesionar îl înlocuiește pe cel căruia autoritatea/entitatea contractantă i-a atribuit inițial concesiunea de lucrări sau concesiunea de servicii, în una dintre următoarele situații:
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 13-07-2020, Partea introductivă a alin. (1) al art. 105 a fost modificată de Punctul 3, Articolul III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 114 din 9 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 614 din 13 iulie 2020 )
a)
ca urmare a unei clauze de revizuire sau a unei opțiuni stabilite de autoritatea/entitatea contractantă potrivit art. 101;
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 13-07-2020, Litera a) din Alineatul (1), Articolul 105 a fost modificată de Punctul 3, Articolul III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 114 din 9 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 614 din 13 iulie 2020 )
b)
drepturile și obligațiile concesionarului inițial rezultate din contractul de concesiune sunt preluate ca urmare a unei succesiuni universale sau cu titlu universal în cadrul unui proces de reorganizare, inclusiv prin fuziune ori divizare de către un alt operator economic care îndeplinește criteriile de calificare și de selecție stabilite inițial, cu condiția ca această modificare să nu presupună alte modificări substanțiale ale contractului de concesiune și să nu se realizeze cu scopul de a eluda aplicarea procedurilor de atribuire prevăzute de prezenta lege;
c)
încetarea anticipată a contractului de concesiune și a cesiunii contractelor încheiate cu subcontractanții de către concesionarul principal al autorității/entității contractante, ca urmare a unei clauze de revizuire sau a unei opțiuni stabilite de autoritatea/entitatea contractantă potrivit art. 101.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 13-07-2020, Litera c) din Alin. (1), Articolul 105 a fost modificată de Punctele 3 și 4, Articolul III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 114 din 9 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 614 din 13 iulie 2020 )
(2)
Atunci când clauza de revizuire sau opțiunea stabilită de autoritatea/entitatea contractantă potrivit alin. (1) lit. a) stipulează în favoarea instituțiilor financiare finanțatoare dreptul de a cesiona contractul de concesiune către un alt operator economic, acesta trebuie să îndeplinească criteriile de calificare și de selecție stabilite prin anunțul de concesionare și documentația de atribuire.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 13-07-2020, Alineatul (2) din Articolul 105 a fost modificat de Punctul 3, Articolul III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 114 din 9 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 614 din 13 iulie 2020 )