Referință individuală · versiune 17 noiembrie 2024
Articolul 227
LEGE nr. 98 din 19 mai 2016 — privind achizițiile publice
Articolul 227
(1)
Sancțiunea contravențională se aplică autorității contractante, care dispune adoptarea de măsuri împotriva persoanei/persoanelor implicate în procesul de achiziție publică ce a făcut obiectul contravenției numai dacă instanțele judecătorești constată îndeplinirea ori omisiunea îndeplinirii de către acestea, cu vinovăție, constând în culpă gravă, a oricărui act ori fapt în legătură cu exercitarea, în condițiile legii, a atribuțiilor ce le revin.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 10-09-2022, Alineatul (1) din Articolul 227 , Capitolul VII a fost modificat de Punctul 23, Articolul I din LEGEA nr. 208 din 11 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 697 din 12 iulie 2022 )
(2)
Săvârșirea faptei contravenționale nu implică în mod obligatoriu și producerea unui prejudiciu.
(3)
Stabilirea prejudiciului trebuie să țină seama de circumstanțele faptei contravenționale și să fie fundamentată.