Referință individuală · versiune 17 noiembrie 2024
Articolul 140
LEGE nr. 98 din 19 mai 2016 — privind achizițiile publice
Articolul 140
(1)
În situația în care un candidat/ofertant sau o entitate care are legături cu un candidat/ofertant a oferit opinii, sugestii sau recomandări autorității contractante în legătură cu pregătirea procedurii de atribuire, în cadrul consultărilor prevăzute la art. 139 sau în orice alt mod, inclusiv ca parte a unor servicii de consultanță, ori a participat în alt mod la pregătirea procedurii de atribuire, autoritatea contractantă ia toate măsurile necesare pentru a se asigura că participarea respectivului candidat/ofertant la procedura de atribuire nu este de natură a denatura concurența.
(2)
Măsurile prevăzute la alin. (1) pot include, printre altele, comunicarea către ceilalți candidați/ofertanți a informațiilor relevante care au fost transmise în contextul participării candidatului/ofertantului la pregătirea procedurii de atribuire sau care decurg din această participare și stabilirea unor termene corespunzătoare pentru depunerea ofertelor.
(2^1)
Măsurile adoptate în conformitate cu alin. (2) se justifică în raportul procedurii prevăzut la art. 216 alin. (1).
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 13-07-2020, Articolul 140 din Sectiunea 1 , Capitolul IV a fost completat de Punctul 10, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 114 din 9 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 614 din 13 iulie 2020 )
(3)
Abrogat.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 04-06-2018, Alineatul (3) din Articolul 140 , Sectiunea 1 , Capitolul IV a fost abrogat de Punctul 14, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 45 din 24 mai 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 459 din 04 iunie 2018 )