Referință individuală · versiune 17 noiembrie 2024
Articolul 92
LEGE nr. 99 din 19 mai 2016 — privind achizițiile sectoriale
Articolul 92
(1)
Perioada cuprinsă între data transmiterii anunțului de participare spre publicare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene sau, după caz, data trimiterii invitației pentru confirmarea interesului, și data-limită de depunere a solicitărilor de participare este de cel puțin 30 de zile și în niciun caz nu poate fi mai mică de 15 zile.
(2)
Termenul-limită pentru primirea ofertelor poate fi stabilit de comun acord între entitatea contractantă și candidații selectați, asigurându-se ca toți candidații selectați să aibă la dispoziție același termen pentru pregătirea și transmiterea ofertelor.
(3)
În lipsa unui acord cu privire la termenul-limită pentru primirea ofertelor, stabilit în conformitate cu alin. (2), acesta este de cel puțin 10 zile de la data la care a fost trimisă invitația de participare la etapa a doua a procedurii de atribuire.