Referință individuală · versiune 17 noiembrie 2024

Articolul 52

LEGE nr. 99 din 19 mai 2016 — privind achizițiile sectoriale

Articolul 52
(1)
Prezenta lege nu este aplicabilă pentru atribuirea contractului sectorial:
a)
de către o asociere de mai multe entități contractante, formată exclusiv cu scopul de a derula o activitate relevantă, uneia dintre entitățile contractante respective;
b)
de către o entitate contractantă unei asocieri de entități contractante din care ea însăși face parte, înființată exclusiv cu scopul de a derula o activitate relevantă.
(2)
Prevederile alin. (1) sunt aplicabile numai dacă asocierea a fost înființată pentru efectuarea activității în cauză pe o perioadă de cel puțin 3 ani, iar instrumentul juridic prin care s-a înființat asocierea prevede că entitățile contractante în cauză vor face parte din asocierea respectivă pentru o perioadă cel puțin egală cu cea menționată.
(3)
Entitățile contractante au obligația de a transmite ANAP orice informații pe care aceasta le solicită cu privire la contractele pentru care s-au considerat aplicabile prevederile alin. (1).

← Vezi actul complet