Referință individuală · versiune 1 iulie 2026

Articolul 437 — Valorificarea produselor accizabile intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului sau care fac obiectul unei proceduri de executare silită

CODUL FISCAL din 8 septembrie 2015 — (Legea nr. 227/2015)

Articolul 437Valorificarea produselor accizabile intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului sau care fac obiectul unei proceduri de executare silită
(1)
Alcoolul etilic, băuturile alcoolice, precum și produsele energetice intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului sau care fac obiectul unei proceduri de executare silită și care nu îndeplinesc condițiile legale de comercializare pot fi valorificate de către organele competente către antrepozite fiscale de producție numai în vederea procesării. În acest caz, livrarea se face, pe bază de factură, la prețuri care nu cuprind accizele.
(2)
Alcoolul etilic, băuturile alcoolice, precum și produsele energetice intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului sau care fac obiectul unei proceduri de executare silită și care îndeplinesc condițiile legale de comercializare se valorifică de organele competente către operatorii economici comercianți, pe bază de factură, la prețuri care cuprind și accizele.
(3)
Circulația produselor accizabile prevăzute la alin. (1) și (2) intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului sau care fac obiectul unei proceduri de executare silită nu intră sub incidența prevederilor secțiunii a 16-a.
(4)
Produsele accizabile intrate în proprietatea privată a statului, care nu pot fi valorificate în condițiile prevăzute la alin. (1) și (2), se distrug în condițiile prevăzute în reglementările referitoare la modul și condițiile de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului.
(5)
Persoanele care dobândesc bunuri accizabile potrivit alin. (1) și (2) trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute de prezenta lege și normele de aplicare a acesteia.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 16-04-2020, Articolul 437 din Sectiunea a 22-a , Capitolul I , Titlul VIII a fost modificat de Punctul 4, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 48 din 9 aprilie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 319 din 16 aprilie 2020 )

← Vezi actul complet