Referință individuală · versiune 23 iulie 2026
Articolul 655
LEGE nr. 95 din 14 aprilie 2006 (**republicată**) — privind reforma în domeniul sănătății
Articolul 655
(1)
Unitățile sanitare publice sau private, în calitate de furnizori de servicii medicale, răspund civil, potrivit dreptului comun, pentru prejudiciile produse în activitatea de prevenție, diagnostic sau tratament, în situația în care acestea sunt consecința:
a)
infecțiilor nosocomiale, cu excepția cazului când se dovedește o cauză externă ce nu a putut fi controlată de către instituție;
b)
defectelor cunoscute ale dispozitivelor și aparaturii medicale folosite în mod abuziv, fără a fi reparate;
c)
folosirii materialelor sanitare, dispozitivelor medicale, tehnologiilor și dispozitivelor asistive, substanțelor medicamentoase și sanitare, după expirarea perioadei de garanție sau a termenului de valabilitate a acestora, după caz;
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 21-11-2022, Litera c) din Alineatul (1), Articolul 655, Capitolul II, Titlul XVI a fost modificată de Punctul 11, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 310 din 17 noiembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1117 din 18 noiembrie 2022 )
d)
acceptării de echipamente și dispozitive medicale, tehnologii și dispozitive asistive, materiale sanitare, substanțe medicamentoase și sanitare de la furnizori, fără asigurarea prevăzută de lege, precum și subcontractarea de servicii medicale sau nemedicale de la furnizori fără asigurare de răspundere civilă în domeniul medical.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 21-11-2022, Litera d) din Alineatul (1), Articolul 655, Capitolul II, Titlul XVI a fost modificată de Punctul 11, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 310 din 17 noiembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1117 din 18 noiembrie 2022 )
(2)
Unitățile prevăzute la alin. (1) răspund în condițiile legii civile pentru prejudiciile produse de personalul medical angajat sau care își exercită profesia în unitatea respectivă în baza unui contract de prestări servicii medicale, în solidar cu acesta.
Istoric modificaresursa și data modificării
(la 19-12-2025, Alineatul (2) , Articolul 655 , Capitolul II , Titlul XVI a fost modificat de Punctul 11. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 84 din 18 decembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1182 din 19 decembrie 2025 )